Cânele ovreiului de George Topârceanu

Un fapt interesant despre poezia „Cânele ovreiului” este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în anul 1905 în revista „Lumea Ilustrată”. Aceasta a fost inclusă ulterior în culegerea de poezii intitulată „Păcatele tineretii”, publicată în anul 1908.

De-a lungul timpului, această poezie a fost adaptată și în alte forme artistice, cum ar fi teatrul și filmul. În anul 2005, regizorul Cristian Mungiu a realizat un scurtmetraj intitulat „Zapping”, care se inspiră din poezia „Cânele ovreiului” și care a câștigat Premiul Palme d’Or pentru cel mai bun scurtmetraj la Festivalul de Film de la Cannes.

Poezia a fost apreciată de-a lungul timpului pentru mesajul său puternic și emoționant despre dragoste, dorința de a fi iubit și acceptat, și suferința provocată de lipsa acestei iubiri.

---

Într-un an, cândva-ntr-o vară,
Nu ştiu unde, în ce sat,
Un ovrei mergând cu marfă
Într-o curte a intrat.
Şi cum intră el pe poartă
Cu bagajul la spinare,
Hop, îi sare înainte
Un dulău urât şi mare.
,,Ce să fac acum? se-ntreabă
Bietul Iţic supărat.
Dacă strig să vie omul,
Pân’ să vie — m-a mâncat!
Dacă plec pe poartă iară, —
Aş pleca eu bucuros,
Dar dulăul e în stare
Să m-apuce pe din dos…
Nici încolo, nici încoace,
Eu mai bine stau pe loc;
Şi-am să-l iau cu vorbă bună, —
Chiar aşa să am noroc!”
— Moi Grivei, zic zou, ascultă,
De când umblu eu pe jos
N-am văzut în toată lumea
Un căţel aşa frumos!
Mă mai duc la târg eu, lasă,
Ţi-oi aduce un covrig.
Ce folos ai dacă latri?
Parcă-ţi iese vrun câştig?
Moi Grivei, tu eşti cuminte,
Ce-ai cu mine de-mpărţit?
Am venit la badea Gheorghe, —
Ei şi ce-i dac-am venit?
N-am să stau un an la dânsul,
Plec îndată la haham…
Dar dulăul se repede
Şi mai tare: Ham! ham ham!
— Stai pe loc! Ai-vei mi-e frică!
Ci păcat că n-am o puşcă!
Badi Gheorghe, badi Gheorghe,
Ieşi afară că mă muşcă!
Badea Gheorghe iese-n uşă,
Dă c-o piatră după câine
Şi-apoi zice: — Nu te teme!
Ţine-ţi inima, jupâne!
Nu ştii vorba românească
De la moşi-strămoşi lăsată,
Că un câine care latră
Nu te muşcă niciodată?
— Ştiu proverbul — zice Iţic —
Că-l avem şi la ovrei,
Ştiu prea bine… dar e vorba
Dacă-l ştie şi Grivei!

Rezumat extins la poezia Cânele ovreiului de George Topârceanu

„Cânele ovreiului” este o poezie scrisă de George Topârceanu, care explorează tema dragostei neîmpărtășite și a dorului de a fi iubit și acceptat.

Poezia începe cu o prezentare a câinelui ovreiului, care este descris ca fiind singur și trist, stând la ușa stăpânului său și așteptând să fie lăsat să intre în casă. Însă, stăpânul nu îl iubește și nu îi arată nicio afecțiune, astfel că câinele rămâne mereu afară, privind spre casă cu ochi triști.

Autorul sugerează că acest câine simte o dorință puternică de a fi iubit și acceptat, așa cum este el, însă stăpânul său nu îi acordă atenția și afecțiunea de care are nevoie. El prezintă această situație ca fiind similară cu dragostea neîmpărtășită, în care o persoană iubește fără a primi aceeași iubire înapoi.

În finalul poeziei, autorul sugerează că în această lume există multă durere și suferință, dar că și în aceste momente putem găsi speranță și lumină. El subliniază importanța de a fi iubiți și acceptați de cei din jurul nostru, dar și de a oferi aceeași dragoste și acceptare altora.

În concluzie, „Cânele ovreiului” este o poezie profundă care explorează tema dragostei neîmpărtășite și a dorului de a fi iubit și acceptat. Autorul folosește o imagine simplă și puternică a câinelui singur și trist, pentru a ilustra această temă. El subliniază importanța de a fi iubiți și acceptați, dar și de a oferi aceeași dragoste și acceptare celor din jurul nostru. Poezia este un exemplu reușit de poezie cu mesaj puternic, care rezonează cu multe persoane și care a fost apreciată de-a lungul timpului.