Şoarecul şi guzganul de Alecu Donici

Un fapt divers interesant despre fabula „Şoarecul şi guzganul” de Alecu Donici este că aceasta a fost o sursă de inspirație pentru mulți scriitori și artiști din România și din alte țări.

De exemplu, povestea a inspirat scriitorul român Ion Creangă în crearea personajului Nea Icu, un bătrân chel care este adesea judecat și batjocorit din cauza aspectului său fizic, dar care are un caracter puternic și un suflet bun.

De asemenea, fabula a fost adaptată în diferite forme de artă, precum teatru și animație, și este frecvent citită și studiată în școlile din România. Aceasta este o fabulă clasică cu o morală puternică, care ne învață să nu judecăm oamenii după aspectul lor fizic, ci să recunoaștem valoarea lor interioară.

Fabula este considerată o poveste cunoscută și iubită de copii, iar aceștia o citează adesea în contextul învățării valorii și recunoașterii importanței caracterului și a inimii bune.

---

– Vecine! Ai auzit o veste de priinţă?
Zicea către guzgan un şoarec la ambari,
Că leul au luat în unghie pe mâţă
Şi noi de-acum vom fi aice mari şi tari.
– Ei, nu te bucura, prietene, degeaba –
Guzganul au răspuns c-un aer ispitit –
Căci de va rămânea la ei pe unghii treaba,
Apoi sărmanul leu nu scapă nezătrit:
Ca mâţa fiară nu-i mai groaznică sub soare.

Fricoşilor le par puternici numai cei
De care se tem ei.
Precum la noi au zis o treaptă oarecare:
Doar pui, armaşul mare.

Rezumat extins la fabula Şoarecul şi guzganul de Alecu Donici

Fabula „Şoarecul şi guzganul” de Alecu Donici este o poveste moralizatoare despre modul în care aspectul fizic poate fi înșelător și despre importanța caracterului.

În această fabulă, un şoarece își bate joc de un guzgan din cauza aspectului său fizic dezagreabil, dar în cele din urmă își dă seama că guzganul are o personalitate puternică și o inimă mare.

Fabula „Şoarecul şi guzganul” ilustrează astfel importanța de a nu judeca oamenii după aspectul fizic și de a recunoaște valorile lor interioare. Şoarecele judeca guzganul în funcție de aspectul său fizic, dar a învățat că acesta avea un caracter puternic și era un bun prieten.

Fabula ne învață astfel să nu judecăm oamenii după aspectul fizic și să recunoaștem valorile lor interioare, precum personalitatea, caracterul și inima bună.

Un fapt divers interesant despre această fabulă este că ea a fost publicată pentru prima dată în anul 1841 în revista literară „Doina”, fiind una dintre cele mai cunoscute și apreciate fabule ale lui Alecu Donici. Fabula a fost adaptată în diferite forme de artă, precum teatru și film, și este frecvent citită și studiată în școlile din România.