Pieptenul de Alecu Donici

Fabula „Pieptenul” de Alecu Donici este o poveste despre invidie, cea mai mare trăsătură a personajului principal, Vulpea. Ea este invidioasă pe faima şi reputaţia Pieptenului, care este laudat de toată lumea pentru modul său de a aranja părul şi care pare să fie mai important decât orice altceva în lume.

Vulpea este hotărâtă să afle secretul succesului lui Piepten şi încearcă să-l înşele pentru a afla cum face. Cu toate acestea, planul ei eşuează şi ajunge să fie ridiculizată în faţa tuturor animalelor din pădure.

Fabula oferă o lecţie morală despre faptul că invidia şi gelozia nu aduc niciodată beneficii şi că trebuie să ne concentram asupra propriilor noastre abilităţi şi calităţi, în loc să ne comparăm cu alţii şi să încercăm să le furăm secretele succesului lor.

---

Copilului de pieptănat
Neneaca pieptene din târg au cumpărat.
Copilul foarte mult de el s-au bucurat.

Ce piepten bunişor!
Cum merge de uşor!

Mai bine de un ceas
El perişorul său prin pieptene au tras
Şi mulţămit deplin neneacăi au rămas.

Apoi s-au pus la carte,
Au învăţat frumos,
Din buchi a opta parte;

Şi iar la pieptene degrabă s-au întors.
După aceasta dând de alte jucării,
Copilul au făcut prea multe nebunii
Şi părul de pe cap de tot şi-au încâlcit.
Dădaca lui au vrut îndat’ să-l netezească,
Dar pieptenul era prin casă zăhăit;
Şi el ţipa, răcnea, acela să-i găsească!
O fată, de sub pat, degrabă l-au şi scos,

Dar numai ce folos!
Că cum abia-abia de păru-i s-au atins,
Copilul de dureri au şi strigat cu plâns:

– Ce piepten îndrăcit!
Iar pieptenul au zis:

– Eu tot acelaşi sunt; ţi-e părul încâlcit.

Copilul însă, supărat
Pe favoritul său,
L-au dat într-un pârău:

Strigoaicele mai mult cu el s-au pieptănat.

Văzut-am eu
În veacul meu

Că oamenii aşa cu adevărul fac.
Cât cugetu-i curat,
El nouă este drag;
Iar cum pe cuget ai pătat,

Apoi de adevăr îndat’ te-ai depărtat
Şi, ca copiii, noi de pieptănat fugim

Când capul ne-ncâlcim.

Rezumat extins la fabula Pieptenul de Alecu Donici

Fabula „Pieptenul” scrisă de Alecu Donici este o poveste scurtă, cu o morala puternică, care urmărește să transmită o lecție despre aroganța și orgoliul oamenilor.

În fabulă, un pieptene își începe povestea cu o atitudine plină de sine, laudându-se cu faptul că el este cel mai important și mai indispensabil obiect din lume, fără de care nimeni nu ar putea să fie frumos. Într-o zi, pieptenele cade într-un râu și își pierde puterea și importanța, fiind transportat pe malul râului. Aici, pieptenele întâlnește o masă veche și ruginită, care îl umilește și îi arată că și alte obiecte pot fi la fel de utile și importante precum el, indiferent de aspectul lor.

Moralul poveștii este acela că aroganța și orgoliul nu fac decât să îi facă pe oameni să-și subestimeze valorile și să uite că orice obiect are o importanță în lumea înconjurătoare. De asemenea, fabula ne învață că este important să fim umili și să nu ne lăudăm cu ceea ce avem, pentru că aceste calități ne pot face să pierdem respectul celor din jur.