Elefantul de Grigore Alexandrescu

Un fapt interesant despre fabula „Elefantul” de Grigore Alexandrescu este acela că aceasta a fost scrisă într-un context social și cultural specific al României secolului al XIX-lea. În acea perioadă, literatura și cultura populară erau instrumente importante de educare și mobilizare a maselor, iar autorii români își doreau să promoveze valorile morale și să încurajeze oamenii să acționeze cu responsabilitate și înțelepciune.

Fabula „Elefantul” a fost scrisă pentru a ilustra importanța modestiei și a înțelegerea de sine, valorile care erau considerate esențiale pentru a dezvolta o societate mai bună și mai echitabilă. În acea perioadă, România se afla într-o perioadă de schimbare rapidă, iar literatura și cultura populară erau instrumente importante de educare și mobilizare a maselor.

Fabula „Elefantul” a devenit foarte populară și a fost tradusă în mai multe limbi, fiind recunoscută ca o lucrare de literatură de înaltă calitate și un exemplu de literatură educativă pentru copii și adulți. Această fabulă a fost inclusă în programa școlară românească încă din secolul al XIX-lea și este studiată și astăzi, fiind considerată un exemplu de literatură morală și educativă.

În concluzie, fabula „Elefantul” de Grigore Alexandrescu este o poveste remarcabilă, care a inspirat și a educat copii și adulți de-a lungul timpului și care continuă să fie relevantă și astăzi. Această fabulă ne învață despre modestie și înțelegerea de sine, valorile care sunt esențiale pentru a dezvolta o societate mai bună și mai echitabilă.

---

În vremea de demult, dobitoacele toate,
De împăratul Leu sătule, dezgustate,
Îşi aleseră lor
Un alt stăpânitor,
Pe domnul Elefant, cu nasul învârtit,
Puternic îndestul, dar însă necioplit,
Şi de cap tare, gros, cât vreţi să socotiţi.
Însă ca să puteţi să vi-l închipuiţi,
Mă grăbesc să vă spui
O judecată-a lui.
Noul stăpânitor,
Cât s-a orânduit,
Puse-n slujbă pe boi,
Iar lupu mâncător
Se făcu favorit
Şi ministru la oi.
Vă las să judecaţi,
Câţi miei fură mâncaţi,
Şi câte oi slutite
De fiarele cumplite!
În zadar fac strigare
Oile-mpovărate,
Chip nu e de scăpare,
Şi plângeri necurmate
Ce vin de pe la turme
Răul nu pot să-l curme.
Lupul dar îşi urmează
A sa nelegiuire,
Căci de ce se lucrează
Craiul n-are de ştire;
Ba câte lupul spune
Le ia toate de bune.
A! când o să ne vie
O zi de bucurie,
Zi foarte aşteptată
Şi scumpă în nevoi,
Ca să vedem odată
Pe lupi mâncaţi de oi?
„O! asta nu se poate”,
Zic unii-alţi în lume.
Domnii mei, se pot toate,
Deşi le spui drept glume.
Apoi, ştiţi dumneavoastră
Că oaia este proastă,
Şi că nădejduieşte
Aceea ce doreşte.
Eu cu încredinţare
Am auzit odată,
La o turmă cam mare,
O vorb-aşa ciudată.
Dar cum poci şti ce spune
Oile între ele?
Pentru astă minune
Am cuvintele mele.

Acum, să venim iar la vorba începută:
Văzând bietele oi că toate o să piară,
După lungi chibzuiri s-aleseră o sută
Şi merseră la crai izbăvire să ceară.
Craiul sta ocolit d-o numeroasă curte:
Cerbii cu coarne lungi, urşii cu coade scurte
Alcătuia un ştab vrednic a fi privit.
Un berbece-nvăţat, ce ştia să citească,
Se-nfăţişă smerit şi-ncepu să vorbească:
„Ne rugăm să ne-ascultaţi, craiule strălucit!
Şi să întorci spre noi mila măriei-tale.
Starea-n care ne-aflăm e vrednică de jale,
Pentru că domnu lup, ministru ce ne-ai dat,
În loc a ne păzi, de tot ne-a-mpuţinat.”

Domnul lup, întrebat,
Răspunse cu glas mare:
„Stăpâne luminat!
Nici un cuvânt nu are:
Când le-am năpăstuit?
Când am scos biruri grele?
Eu iau obicinuit
De oaie câte-o piele.
Dar prostimea ciudată
Aşa e învăţată,
Şi făr-a şti ce cere
Va nencetat să zbiere.”

Măreţul elefant, după ce se gândeşte,
Dă de trei ori din cap şi lupului vorbeşte:
„Ascultă – zice – şi ia aminte
La ale noastre crăieşti cuvinte.
Cât pentr-o piele, treacă şi meargă,
Fiindcă singur spui c-ai dreptate.
Dar pentru c-astăzi oaia aleargă
La mila noastră, care mult poate,
O iert; de dajdii fie scutită;
Ale ei plângeri voi să le-ascult;
Şi decât pielea obicinuită
Să nu poţi cere un păr mai mult.”

Rezumat extins la fabula Elefantul de Grigore Alexandrescu

Fabula „Elefantul” de Grigore Alexandrescu este o poveste cu o temă morală, care ne învață despre importanța modestiei și a înțelegerii de sine.

În această fabulă, Elefantul, un animal mândru și încrezut în sine, își admiră frumusețea și își subestimează prietenii din junglă. El consideră că este cel mai frumos și cel mai puternic animal din junglă și se crede superior celorlalte animale. Într-o zi, el se confruntă cu un obstacol care îi pune la încercare puterea și inteligența. El încearcă să rezolve singur problema, dar nu reușește. Abia atunci, Elefantul își dă seama că nu poate face totul singur și că este nevoie să înțeleagă și să aprecieze ajutorul celorlalte animale. El își recunoaște greșelile și își cere scuze prietenilor săi pentru comportamentul său arogant.

Această fabulă ne învață că modestia și înțelegerea de sine sunt esențiale pentru a ne dezvolta ca indivizi și pentru a avea relații sănătoase cu ceilalți. Este important să ne recunoaștem limitele și să apreciem contribuția celorlalți în viața noastră. Este important să avem respect și încredere în ceilalți și să nu ne crede că suntem mai buni sau mai importanți decât ei.

În concluzie, fabula „Elefantul” ne oferă o lecție importantă despre modestie și înțelegerea de sine. Această fabulă rămâne relevantă și astăzi, fiind o sursă de inspirație și învățătură pentru copii și adulți deopotrivă.