Un fapt divers interesant despre poezia „Roata morii” de George Coșbuc este că a fost inclusă în manualul școlar românesc din anii 1950, fiind considerată una dintre cele mai importante creații literare din literatura română. De asemenea, poezia a fost pusă pe muzică de către compozitorul român George Grigoriu, devenind una dintre cele mai cunoscute și iubite melodii populare românești.
Stăteam pe gânduri, eu şi gloata.
La roata morii ne uitam
Şi de-n zadar ne frământam,
Că de-adevăr noi tot nu dam:
De ce să-nvârte roata?
– „Păi, nu-nţelegi tu româneşte?
– Vezi scocul?” – „Văd.” – „Şi ce-i pe scoc?”
– „E apă.” – „Bun! Stă apa-n loc?”
– „Ba vine.” – „Ei, acum cioc-poc
Şi roata să-nvârteşte!”
Moraru-şi scutură luleaua
Râzând. Avea el azi ce-avea
Căci alte-dăţi când ne vedea
În jurul morii ne făcea
Primire cu nuiaua.
Eram voioşi că sta s-asculte
Şi ne spunea ce e, ce nu-i.
Dar cum era puţin năprui
Făcea ca din cioc-pocul lui
Să nu-nţelegem multe.
– „Da roata carului ce face?
Se-nvârte?” – „Da.” – „Ba cum, ehei!
Se-nvârte ea de capul ei?”
– „Ba, când o împingi.” – „Eu ce spusei?
Se-nvârte aşa, şi pace.
Iar-roata ici… o împinge apa.”
Acum noi toţi am hohotit.
Morarul ăsta e smintit:
Când vrea să doarmă pe-odihnit,
El pat îşi face grapa!
Că de-ar împinge-o, ea nebuna
S-ar năpusti, ieşind din scoc,
S-ar duce pe pârău cioc-poc –
Dar uite, roata stă pe loc
Şi totuşi umblă-ntruna.
– „Ei, bat-o Dumnezeu s-o bată!
Dar cum să plece dac-o legi
De moară, mă! Nu mă-nţelegi?
Cu voi nu mântui zile-ntregi:
Ea stă, că e legată!”
Să-ţi faci acum, creştine, cruce!
Priveam cu spaimă la morar.
O legi? şi stă! Dar e-n zadar!
Şi roata doar o legi la car,
Şi ea se duce, duce!
– „Se duce roata? Bun, dar carul?
El stă pe loc ca mine-acum.
El fuge crezi? Ba nicidecum,
Fug numai roţile pe drum” –
Ei, zi: nu-i prost morarul?
Şi ne temeam să nu se bată,
Că prea l-am zăpăcit de tot.
Păi carul stă? Minciuni de-un cot!
Ba carul fuge ca netot
Cu roatele deodată!
– „Am zis că nu? Ba, fuge doară
Ei, fuge, vezi! ştiam şi noi.
De ce n-o ia la fug-apoi
Şi moara ta către zăvoi
Cu tot ce e prin moară?
Moraru-şi puse-n sân luleaua,
Tăcut şi grav: se pregătea
La sfat cu noi altfel să stea;
Şi ce dovadă-i trebuia
Mai bună ca nuiaua?
Iar ce-a urmat la ce-aş mai spune?
Noi n-am ajuns la nici un rost.
Tu zici: – „Erai, băiete, prost,
Şi roata pentru tine-a fost
A patra dimensiune!”
Şi-apoi? Eu văd şi astăzi gloata
Făcând aşa! Tu nu-ntâlneşti
Atâtea fapte omeneşti,
Le vezi, le-auzi, şi te cruceşti
De ce se-nvârte roata?
Rezumat extins la poezia Roata morii de George Coşbuc
Poezia „Roata morii” de George Coșbuc este o creație literară ce explorează teme precum munca grea, inegalitatea socială și suferința. În poem, autorul descrie viața unui morar care trudește zi de zi pentru a-și întreține familia și a-și câștiga existența.
Poezia începe prin a prezenta imaginea roții morii, care se învârte necontenit, simbolizând mersul implacabil al vieții. Morarul este prezentat ca un om muncitor, care se trezește devreme și începe să lucreze imediat. Deși este obosit și epuizat, munca sa nu se termină niciodată, iar roata morii continuă să se învârtă fără încetare.
George Coșbuc folosește o serie de imagini și metafore pentru a descrie dificultatea muncii de morar. Munca sa este asemănată cu o luptă contra vântului, care îl împinge înapoi, și cu o luptă cu un inamic nevăzut. De asemenea, poetul descrie cum munca grea și praful din moră îi afectează sănătatea, iar morarul se simte neputincios în fața acestei situații.
În finalul poeziei, autorul își exprimă compasiunea față de morar și față de toți cei care trăiesc în aceeași situație dificilă. El subliniază că munca lor este esențială pentru societate, dar în același timp, aceștia sunt nevoiți să trăiască într-o inegalitate socială, în care privilegiile sunt acordate doar unei minorități. Astfel, poezia „Roata morii” reprezintă o critică socială, prin care George Coșbuc își exprimă compasiunea față de oamenii obișnuiți și munca lor, într-o lume care nu le oferă drepturile și privilegiile cuvenite.
Informații adiționale despre poezii de George Coșbuc
George Coșbuc închină fiecărui anotimp măcar câte o poezie (Noapte de vară, Vara, În miezul verii, Iarna pe uliță). Coșbuc a păstrat spiritul autentic românesc în balade, prin prezentarea momentelor nunții (Nunta Zamfirei) sau prin viziunea asupra morții (Moartea lui Fulger).
Aflati mai mult despre George Coșbuc pe Wikipedia