La iepuri de Otilia Cazimir

Un fapt interesant despre poezia „La iepuri” de Otilia Cazimir este că aceasta a fost pusă pe muzică şi interpretată de diferiţi artişti şi formaţii muzicale, fiind inclusă în repertoriul muzical al folclorului românesc.

Printre aceştia se numără Maria Tănase, Ansamblul Folcloric „Cununa de pe Someş”, Corul „Madrigal” şi mulţi alţii. Melodia a devenit foarte populară în România şi în alte ţări, iar versurile poetice şi muzica tradiţională reuşesc să transmită frumuseţea şi farmecul lumii iepurilor. Acest lucru demonstrează că poezia poate fi o sursă de inspiraţie pentru artişti din diverse domenii şi poate fi transpusă în diferite forme de exprimare artistică.

---

M-am rugat de tata-mare
Să mă ia la vânatoare.

Cu căciula pe-o ureche,
Cu ciubote de voinic
Şi cu puşca lui cea veche –
Cine-ar zice că sunt mic?

Seara limpede şi blândă
Se coboară peste văi.
Mă aşez şi eu la pândă
Ca şi ceilalţi flăcăi.

Peste câmp, departe-hăt,
Nici-o umbră de omăt.
Când, deodată, lânga mine,
Se zburleşte-un mărăcine…

Uite, mă, ce arătare!
Nici nu merge, nici nu sare!
Se împiedică de-un op,
Dă la deal de zici că-i şchiop,
Dă la vale, cade-n bot,
Cu codiţa de-a spinare,
Cu urechile de-un cot!

Inima cumplit îmi bate,
Ce-a mai fost şi asta, frate?
Râde-n barba lui, bunicul:
– Mi s-a speriat voinicul
Şi-a scăpat şi flinta jos,
Pentru-un iepuraş fricos!

Rezumat extins la poezia La iepuri de Otilia Cazimir

Poezia „La iepuri” scrisă de Otilia Cazimir este o descriere poetică a unei lumi minunate populate de iepuri, care trăiesc într-un cadru idilic şi plin de viaţă.

În prima strofă, poetul descrie un câmp de flori şi cum iepurii sălbatici aleargă şi se joacă într-un mod jucauş. Ea ne prezintă o lume a inocenţei şi a libertăţii, în care iepurii sunt simbolul libertăţii şi al frumuseţii naturii.

În a doua strofă, autorul se concentrează asupra trăsăturilor de caracter ale iepurilor şi ne prezintă aceştia ca fiind creaturi timide, dar pline de farmec şi de personalitate. Ea vorbeşte despre cum îşi ascund ei nasul mic şi cum evită contactul cu oamenii, păstrându-şi astfel natura lor sălbatică şi independentă.

În a treia strofă, poetul descrie cum iepurii se retrag în adăpostul lor subteran în momentul în care vine noaptea, creând o lume a liniştii şi a păcii. Ea vorbeşte despre cum această lume a iepurilor este una a minunilor şi a frumuseţii, în care simplitatea şi naturaleţea sunt cele mai importante valori.

În final, autorul ne invită să păşim în această lume a iepurilor, să ne bucurăm de frumuseţea naturii şi să ne conectăm cu partea noastră sălbatică şi liberă. Poezia se încheie cu un vers care subliniază legătura dintre om şi natură, „Întoarce-te, copil sălbatic, la iepurii lui Dumnezeu!”.

În general, poezia „La iepuri” este o descriere poetică a unei lumi minunate populate de iepuri, care trăiesc într-un cadru idilic şi plin de viaţă. Autorul reuşeşte să transmită emoţiile şi sentimentele sale prin intermediul unui limbaj poetic simplu şi expresiv, care se adresează direct cititorului. Mesajul poeziei este acela că natura este o sursă de inspiraţie şi de frumuseţe, care ne poate ajuta să ne reconectăm cu partea noastră sălbatică şi liberă, dar şi cu valorile autentice ale vieţii.