Minciuna creştinilor de George Coşbuc

Un fapt divers interesant despre poezia „Minciuna creştinilor” de George Coşbuc este că aceasta a fost publicată pentru prima dată în revista „Familia” din Sibiu în anul 1895. În acea perioadă, Coşbuc era un tânăr poet promiţător, iar poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute şi apreciate creaţii ale sale.

De-a lungul timpului, poezia „Minciuna creştinilor” a devenit o operă reprezentativă a literaturii române, cu un mesaj puternic și cu un stil poetic deosebit. Aceasta a fost tradusă în mai multe limbi străine, inclusiv în engleză, germană, franceză și italiană.

De asemenea, poezia a fost interpretată în diverse moduri de criticii literari și de publicul larg. Unii au considerat că este o critică acerbă la adresa ipocriziei religioase, în timp ce alții au interpretat-o ca o critică la adresa bisericii și a elitei politice și sociale din acea perioadă.

În ciuda acestor interpretări diferite, poezia rămâne o lucrare semnificativă în literatura română și continuă să fie studiată și apreciată în prezent.

---

Proconsulul îi judeca
În largul tribunal din piaţă.
Avea doi popi creştini în faţă.
Un scriitor din ceata sa
S-a ridicat ca să citească
Dovezi şi vorbe ce s-au spus
De cei ce cred într-un Isus
Şi despre legea creştinească.
 
– „Ei sunt o seamă de iudei
Răutăcioşi din cale-afară.
Cu ceilalţi iudei din ţară
Se gâlcevesc ca de-obicei.
Ei au un zeu, dar fără nume:
Ei râd când noi jurăm pe zei:
Iar a muri, aşa zic ei,
E cel mal mare bun din lume!”
 
A râs proconsulul: – „De-l vor,
Să fie-al lor de-acuma bunul!
Dar ştiu ca n-o să vrea nici unul
Căci e minciună spusa lor:
Hristos muri-n grozavă silă,
Dar nu de bunăvoia lui:
Ei de-ndărătnici spun ce nu-i
Şi de-ndărătnici nu mi-e milă!”
 
Dar iată, până când în chin
Se zvârcolesc cei doi pe roată,
Alţi doi se dezlipesc din gloată
Şi-n faţa judecăţii vin.
– „Omoară-ne!” – „Vă-nşeală gândul.
Că mă siliţi la crezământ!
Dar nu vă cred, şi gata sânt
Să vă omor pe toţi de-a rândul.”
 
O întreagă ceată din popor
Spre tribunal acum păşeşte.
Mirat proconsulul priveşte:
Sunt ei nebuni, ori moartea lor
E-ntr-adevăr credinţă vie?
– „Minţiţi! şi-aruncă pumnii-n sus.
A fost un mincinos Isus…
Câţi vreau să moară deci, să vie!”
 
Dar când văzu că dânşii vin
Mulţime multă, să-i omoare,
De-abia se ţine pe picioare
De multă furie-Antonin.
– „Pornesc pe capul meu nebunii
Voi moartea de la mine-o vreţi?
Ah, ticăloşilor, n-aveţi
Destule râpi, destule funii?”
 
El dă un semn. Şi-un grabnic stol
De călăreţi izbesc poporul
– ” Ei ştiu că e păcat omorul,
De-aceea mor… Să-mi faceţi gol
În jurul meu! O simt eu bine,
Că moartea-i singurul lor ţel,
Dar ei trăiesc c-un gând mişel;
Să facă toţi călău din mine!”
 
Şi-n laturi se azvârl acum
Cu vuiet îngrozit păgânii,
– „A, iată-i! Mi s-adună câinii,
Stau blânzi şi nemişcaţi în drum
Să-i calce caii… mor grămadă…
Loviţi-i dar şi-i spânzuraţi…
Şi câinilor mâncare-i daţi
Şi-i jupuiţi de vii pe stradă!
 
Ei cred ce spun! Dar vreau să dau
De ei societăţii seamă!
Tot rău-i stânjenit de teamă,
Şi team-aceşti nemernici n-au!
Când n-are zei această gloată,
Ce crime poate face ea!
Şi când pedeapsa cea mai grea
E pentru ei nimica toată!”

Rezumat extins la poezia Minciuna creştinilor de George Coşbuc

Poezia „Minciuna creştinilor” de George Coşbuc este o satiră socială care arată ipocrizia și superficialitatea practicilor religioase ale unor creștini. În această poezie, autorul își exprimă dezaprobarea față de oamenii care pretind că sunt credincioși, dar care nu urmează într-adevăr învățăturile religioase.

Poezia începe cu o imagine idilică a naturii, dar se concentrează rapid pe oamenii care își încalcă propria credință prin acțiuni egoiste și lipsite de compasiune. Coșbuc sugerează că acești oameni își folosesc credința ca o scuză pentru comportamentul lor neetic și pentru a obține avantaje materiale.

Versurile sugerează că acești creștini falși sunt adesea membri ai elitei și ai bisericii, care se angajează în practici superficiale precum a da bani la biserică sau a purta cruciulițe, dar care nu își pun în practică învățăturile religioase în viața lor de zi cu zi. Autorul face apel la adevărații creștini să se ridice și să se opună acestei minciuni și să urmeze într-adevăr învățăturile lui Iisus Cristos.

În concluzie, prin poezia „Minciuna creştinilor”, George Coşbuc critică în mod direct ipocrizia și superficialitatea unor creștini, care folosesc credința ca o scuză pentru propriile lor acțiuni neetice și pentru a obține avantaje materiale, și îndeamnă la o revenire la valorile religioase autentice.