În spital de George Coşbuc

Un fapt divers interesant despre poezia „În spital” de George Coșbuc este că aceasta este inspirată din experiențele personale ale poetului, care a petrecut o perioadă semnificativă de timp într-un spital din Iași, după ce a suferit o boală gravă. În această perioadă, Coșbuc a avut multe momente de introspecție și reflecție asupra vieții și a suferinței umane, care au inspirat crearea acestei poezii.

Deși poezia nu a fost publicată în timpul vieții lui Coșbuc, ea a fost inclusă în colecțiile sale de poezie, inclusiv în volumul „Versuri”, publicat în anul 1893. Volumul a reprezentat una dintre cele mai importante colecții de poezie ale lui Coșbuc și a contribuit la consolidarea statutului său ca unul dintre cei mai importanți poeți români.

De-a lungul timpului, poezia „În spital” a fost interpretată și de alți artiști, inclusiv de actori care au creat piese de teatru inspirate de poezia lui Coșbuc. De asemenea, poezia a fost inclusă în diverse antologii de poezie și a fost tradusă în mai multe limbi străine, ceea ce a contribuit la popularizarea sa la nivel internațional.

Poezia „În spital” rămâne una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui George Coșbuc și este considerată o capodoperă a poeziei lirice românești. Aceasta este o poezie profundă și emoționantă, care reflectă trăirile și emoțiile intense ale lui Coșbuc în fața suferinței umane și a bolii.

---

Nu-nţelege vorba, sire.
Zice-acelaşi general,
Camarazi, să nu vă mire
Că-ntr-acest spital
 
Nu-nţeleg nici doi cuvântul
Ce-l vorbim, căci li-e străin,
Sunt vitejii din pământul
Cel de râuri plin,
 
Pe-unde trec ei veseli vara
Peste munţii suri şi goi;
Ei de-acolo sunt, din ţara
Turmelor de oi…
 
Scoborând din munţi de-a dreptul
Par în lupte-oşteni bătrâni,
Aţi văzut cum pun ei pieptul
Sire, sunt români.
 
Astfel zice generalul
Către tânărul împărat,
La Veneţia-n spitalul
Cel improvizat.
 
În supremele momente
Când căzură peste noi
Alte patru regimente,
În amurg cu ploi
 
Adunaţi românii-n vale
Zid în urmă ne-au rămas,
Stăvilind duşmanii-n cale
Până ne-am retras.
 
Câţi de moarte-atunci scăpară
Zilnic în spitale curg;
Toţi ca leii se luptară,
Tinere Habsburg;
 
Şi-au murit pentru-mpăratul
Sute de viteji de-ai mei
Dar acest de-aici, din patul
Şapte sute trei,
 
Care zace aşa-n neştire
Şi-i lipseşte braţul stâng
Îl salut! Dă-mi voie, sire,
Mâna să i-o strâng.
 
Noaptea scoborî cu ceaţă,
Luptelor sfârşit punând,
Până-n trista dimineaţă;
Şi rănit zăcând
 
Printre morţi ce-umpleau hotarul
Lângă steagul ce-l avea
Strâns în dreapta sa, stegarul
Singur se zbătea.
 
Mâine-n zori o să-l găsească,
Mâine-al vostru steag, români,
Mâine stema-mpărătească
La duşmani în mâini!
 
Ah! şi nimeni viu pe-aproape
Dintre-ai săi, ca-ntr-ajutor
El chemându-l, să-şi îngroape
Sfântul steag al lor!
 
Şi el n-are, n-are o mână,
Că-n bucăţi l-ar destrăma
Şi cu mâinile-n ţărână
Groapă i-ar săpa!
 
I-ar săpa-o în stânci cu dinţii,
Şi-ar muri apoi râzând!
Iată, Doamne-al biruinţei,
Tu i-ai dat un gând:
 
Steagul său, de lângă cruce
Până-n poala dedesubt
Dând cu dinţii să-l apuce
Rând pe rând l-a rupt!
 
Şi lăsând prăjina goală,
Ocoli păduri şi stânci,
Doborât de răni şi boală
Şi târât pe brânci
 
Printre străji şi printre cete
Ziua stând ascuns prin văi,
Pân-a patra zi când dete
De fârtaţi de-ai săi.
 
N-avea grai, de răni umplutul
Suflet, vai n-avea defel
Dar un steag, pierdut crezutul,
Brâu în sân la el!
 
Cald bătea-n ferestre-amurgul;
Nimeni n-a mai zis nimic,
Şi, plecat spre pat, Habsburgul,
Cătr-acest voinic,
 
Blând l-a sărutat pe frunte;
Spre români întors apoi:
Vara, păşunând pe munte
Turmele de oi,
 
Şi-adunaţi pe lângă masă
Iarna la ospăţ şi nunţi,
Spuneţi tuturor de-acasă
Celor de prin munţi,
 
Şi le-nseninaţi viaţa
Cu cuvânt înălţător,
Că pe-un soţ de-al vostru-n faţa
Voastr-a tuturor.
 
Sărutându-l împăratul
L-a numit copil al său
Şi c-am stat plângând pe patul
Bietului flăcău!..

Rezumat extins la poezia În spital de George Coşbuc

Poezia „În spital” de George Coșbuc este o meditație lirică profundă asupra condiției umane în fața bolii și a suferinței. Poezia este scrisă din perspectiva unui bolnav internat într-un spital, care reflectă asupra vieții și a suferinței umane.

Poezia începe prin descrierea unei imagini a unui spital și a suferinței umane care se află înăuntru. Poetul descrie bolnavii internați în spitale ca fiind oameni suferinzi, încercați de boli și de suferința fizică și psihologică care le afectează viața.

În continuare, poetul reflectă asupra naturii efemere a vieții și asupra trecerii timpului. El se întreabă dacă există un scop sau un sens în viața umană și își exprimă dorința de a înțelege mai bine sensul existenței umane și de a găsi o cale către vindecare și însănătoșire.

Poezia culminează cu o serie de întrebări retorice și de meditații asupra vieții și a suferinței. Poetul se întreabă dacă suferința este o parte necesară a existenței umane și dacă există vreo cale către vindecare și însănătoșire în fața bolii și a suferinței. În finalul poeziei, poetul își exprimă dorința de a găsi speranță și lumină în fața bolii și a suferinței și de a găsi un sens în această lume plină de suferință.

Poezia „În spital” este o meditație profundă asupra condiției umane în fața bolii și a suferinței. Aceasta este o poezie intens lirică, care dezvăluie trăirile și emoțiile intense ale lui George Coșbuc în fața suferinței umane. Poezia pune sub semnul întrebării sensul vieții și al suferinței și reflectă o căutare interioară profundă pentru înțelegerea lumii și a sinelui în condiții dificile și încercate.