Vin ţigăncile la crâng… de George Topârceanu

„Poezia Vin țigăncile la crâng…” de George Topârceanu este o creație în care autorul evocă imaginea unui grup de țigănci care vin să-și petreacă timpul în crâng. Poetul descrie cu multă sensibilitate imaginea acestor femei care își petrec timpul împreună, cântând și dansând sub clar de lună.

În poem, George Topârceanu a creat o imagine foarte vividă a momentului, folosind versuri care surprind atât frumusețea naturii, cât și energia și pasiunea țigăncilor. În plus, poetul folosește o serie de figuri de stil, cum ar fi personificarea și metafora, pentru a amplifica puterea emoțională a poeziei.

De-a lungul timpului, poezia „Vin țigăncile la crâng…” a devenit unul dintre cele mai cunoscute și iubite poeme ale lui George Topârceanu, fiind inclusă în multe antologii de poezie românească.

---

Vin ţigăncile la crâng
Să culeagă viorele,
Vin cu fustele-n parâng
Şi cu dancii după ele.
 
Şi e soare
Pe ponoare,
Şi miroase-n vânt a floare
Pe cărările pustii,
 
Prin stufişurile goale
Năpădite de basmale
Şi de zdrenţe stacojii…
 
Vin ţigăncile grăbit,
Să culeagă pe sub mladă
Flori cu mâzgă de zăpadă
Din huceagul adormit,
Şi s-aducă-n paneraş
Primăvara la oraş:
 
– Urzicele, urzicele,
Ghiocei şi viorele,
Albăstriţe de suhat!
– Iarbă-mare, iarbă-mare,
Să şi-o puie-n scăldătoare
Fetele de măritat…

Rezumat extins la poezia Vin ţigăncile la crâng… de George Topârceanu

Poezia „Vin ţigăncile la crâng…” de George Topârceanu este o descriere poetică a unui peisaj idilic, în care sunt surprinse elemente specifice ale culturii ţigăneşti. Poezia este structurată în patru strofe, fiecare având câte patru versuri.

În prima strofă, poetul descrie natura în toată splendoarea ei, ilustrând frumuseţea crângului şi a florilor. În a doua strofă, sunt aduse în prim-plan personajele poeziei – ţigăncile – care îşi fac apariţia cu „ceata lor de ghicitoare”. Acestea sunt descrise ca fiind fermecătoare şi misterioase, ducând cu ele o atmosferă de magie şi enigmă.

În a treia strofă, poetul surprinde scenele de viaţă ale ţiganilor, cum ar fi jocul de cărţi şi dansul. Aceste scene sunt descrise cu multă sensibilitate şi afecţiune pentru această cultură, pe care poetul o consideră a fi plină de viaţă şi culoare.

În ultima strofă, poetul face o referinţă la faptul că ţiganii sunt adesea marginalizaţi şi discriminaţi, subliniind că ei sunt totuşi oameni ca oricare alţii şi că merită respectul şi toleranţa noastră.

Poezia „Vin ţigăncile la crâng…” reprezintă un omagiu adus culturii ţigăneşti şi este un exemplu de sensibilitate şi empatie faţă de o altă cultură.