Rada de Vasile Alecsandri

Poezia „Rada” de Vasile Alecsandri este inspirată din folclorul moldovenesc, având ca subiect o tânără frumoasă, îndrăgostită de un băiat de o altă naționalitate, care însă este refuzată de acesta din cauza diferențelor culturale și religioase.

Poezia este scrisă într-un stil popular, fiind plină de expresivitate și de culori vii, iar motivul dragostei neîmpărtășite este prezentat într-un mod sensibil și emoționant. „Rada” a fost compusă în 1851 și este una dintre cele mai cunoscute poezii ale lui Alecsandri.

---

Are Dochia mult cât are,
Nu e mult o fată mare?
Că-ntre domni, dar orişiunde,
Dacă-ţi ştie ea răspunde
Grai ales şi lin ca apa,
Apoi las că Rada ştie
Şi-n ce fel să poarte sapa.
A fost şi ea-n şcoli o toamnă,
 
Dar găseşti ca ea vreo doamnă?
Cu cosiţă gălbioară,
Ea e naltă şi uşoară
S-o vezi numai şi să tremuri!
Şi de-abia pe la Sân-Petru
Umple optsprezece vremuri.
Sunt şi-n sat destule fete,
Cari de n-au cu ce să-mbete
Ochii omului, au pieptul ele
Alb de taleri şi mărgele.
Rada, când o vezi, te fură
Cu necontenitul zâmbet
Şi cu-a vorbelor căldură.
Harnică, din zorii zilei
Nu stau mâinile copilei
Fără lucru, tot să prindă,
Casa lor toată-i oglindă.
La izvor vezi pe Rodica
Până-n zori, când pe sub streşini
Încă doarme rândunica.
 
Pe izlaz nu-i multă hrana,
Dar vezi albă ce-i Joiana!
Şi-n amurg copila-n tindă
Foc în vatră vrea s-aprindă,
Dar mu-mu, Joiana muge
Radă, fă, s-alergi degrabă,
Că-n şopron viţelul suge.
 
Doar e tare! Haide mai iute!
Şi din drum, ca să-i ajute,
Vin flăcăii totdeauna.
 
Nu-l înjugi aşa cu buna
Pe viţel, şi Rada-i slabă,
Ştiu flăcăii! Şi-şi fac seara
Pe-aici vecinic ceva treabă.
 
Vaca-i tot ce-au ei, ea biata!
Toarce-n sat cu ziua fata,
Dar e veselă din fire;
De noroc şi îndestulire
Inima-i în veci e plină:
Când e fericită, spune-mi,
Mai mult ce-are o regină?
 
Rada-i nălucire vie,
Când aleargă pe câmpie
Şi-i bat vânturi în cosiţă,
Ori când seara stă-n portiţă,
Şi-o întrebi: Ce-aştepţi, iubită?
Şi pe dup-un stâlp s-ascunde,
Galbenă şi zăpăcită.
 
Dar la holdă! Arde soare,
Fetele secerătoare
Râd şi cântă, snopi fag grâul,
Murmură-ntre sălcii râul:
Fug la râu vreo patru fete,
E şi Rada? Fug flăcăii
Şi ei, toţi, şi nu le-e sete.
 
Şi-n genunchi atunci pe ţărmuri
Ea din pumni cât două sfărmuri
Bea, iar Nicu: Dă-mi şi mie!
 
Taci! şi bea din pălărie!
Cere el, cer mulţi să-i dea:
Rada râde, le dă apă,
Toţi din pumnii ei să bea.
 
Zece stropi nu pot să-ncapă:
Prea e mic păhar de apă!
Şi-atunci ea, când el glumeşte,
Joacă pumnii şi-l stropeşte
Pe obraz, dar drăgălaşă
Tot ea-l zvântă-n loc de cârpă
Mâneca de la cămaşă.
 
Şi cum ştie ea s-aleagă
Ce-i frumos! Atât de dragă
O dă portul îmbrăcându-l!
Când o vezi, te-mbată gândul
Că, iubind-o trei dumineci,
S-ar mira de tine-altarul
Ce păcat ai să cumineci!
 
Iat-o veselă şi-aprinsă;
Joacă hora! Cum e-ncinsă,
Cum îşi poartă-a ei făptură,
Toată-i ca-n zugrăvitură
Mamele, privind-o în horă,
Să cotesc: Olio, tu leică,
Ce mai drac frumos de noră!
 
De-o întâlnesc în drum bătrânii,
Ei fac pod cu palma mâinii
Peste ochii slabi, s-o vadă:
Draga moşului, tu Radă!
Şi uimiţi de fata Dochii
O dezmiardă şi, când pleacă,
Umezi au de lacrămi ochii.
 
Dar de-i Rada cât de blândă,
Ea de mic-a fost osândă
Pentru sat. Şi nu-i mirare,
Ei flăcăi, ea fată mare:
Pentru-un râs al ei se ceartă,
Şi din joc se prind feciorii
La trânteli, cât Doamne iartă!
 
Da! Şi Rada-i mare hoaţă,
Poate satul tot să-l scoată
Din sărite, ea ştie bine!
Dar se teme de-oarecine.
Mă-sa e? Ferească Domnul!
Alt temut: ca să nu-şi piardă
Pe acel ce-i pierde somnul.
 
Unde mergi? Mă duc la moară!
Viu şi eu! Şi din uscioară
Vladu iese-n cap de stradă.
Nu m-ajungi! Te-ajung eu, Radă!
Dar fugind i se desprinde
Şorţul alb din brâu, iar Vladu
Nu-i dă şorţul, ci i-l vinde.
 
Ieri mi te-am făcut scăpată;
Azi nu-mi scapi nesărutată!
Cum nu scapi din mână fumul
Nu-mi eşti drag, de ce-mi ţii drumul?
Ea nu-şi crede-a ei cuvinte;
De le-ar crede Vladu însă,
Rada şi-ar ieşi din minte.
 
Şi cum vrea şi nu vrea fata,
Dragul ia, dragul dă plata.
Un sărut păcat să fie?
Numai popa să nu-l ştie,
Că te sperie cu iadul
M-ar putea speria pe mine
Popii toţi, de-aş fi eu Vladul!

Rezumat extins la poezia Rada de Vasile Alecsandri

Poezia „Rada” de Vasile Alecsandri, publicată în 1852, este o baladă romantică care prezintă povestea de dragoste dintre tânăra Rada şi tânărul Ghiță. Rada este fiica unui vornic și, prin urmare, promisă în căsătorie cu fiul unui alt vornic, dar ea se îndrăgostește de Ghiță, un tânăr simplu și sărac.

Povestea lor de dragoste este povestită într-un mod melodios și poetic, cu descrieri frumoase ale naturii și ale vieții de la țară. Poezia prezintă și o critică socială, sugerând că iubirea adevărată ar trebui să depășească barierele de clasă și de avere.

Deși nu există un final fericit pentru Rada și Ghiță, poezia pune în valoare sentimentele lor curate și neîntinate, care sunt reprezentative pentru romantismul literar.

Una dintre cele mai cunoscute adaparii muzicale a acestei poezii este melodia „Rada” interpretată de Alexandru Andrieș și trupa Proconsul.

Ce influenta a avut poezia Rada de Vasile Alecsandri

„Rada” de Vasile Alecsandri este, de fapt, o dramă sau piesă de teatru, nu o poezie. Această piesă de teatru a avut o influență semnificativă în literatura și teatrul românesc. A fost scrisă în perioada romantică și a devenit una dintre cele mai reprezentative opere ale lui Alecsandri.

„Rada” explorează teme romantice, pasiunea și sacrificiul, punând accent pe conflictele emoționale ale personajelor sale. Acesta a fost un element important în dezvoltarea teatrului românesc și în introducerea elementelor romantice în dramaturgia românească.

De-a lungul timpului, piesa „Rada” a fost pusă în scenă de numeroase ori în teatrele din România și a continuat să fie studiată în școli și universități ca parte a patrimoniului literar și teatral românesc. Aceasta a contribuit la consolidarea lui Vasile Alecsandri ca unul dintre cei mai importanți dramaturgi români din secolul al XIX-lea.