Ursiţii de Vasile Alecsandri

Poezia „Ursiții” de Vasile Alecsandri reprezintă o evocare a unei lumi sălbatice și necunoscute pentru majoritatea oamenilor din acea perioadă. În secolul al XIX-lea, România era încă o țară predominant agrară și sălbatică, iar contactul oamenilor cu animalele sălbatice era limitat. Astfel, poezia lui Alecsandri a oferit cititorilor o imagine fascinantă și misterioasă a naturii și a vieții sălbatice, care a stârnit interesul și curiozitatea acestora.

Un alt aspect interesant al poeziei „Ursiții” este faptul că aceasta ilustrează o preocupare constantă a lui Vasile Alecsandri pentru protejarea naturii și a vieții sălbatice. În acea perioadă, România se confrunta cu o dezvoltare rapidă și o industrializare accelerată, care au avut un impact puternic asupra mediului înconjurător și asupra animalelor sălbatice. Astfel, poezia lui Alecsandri a reprezentat o pledoarie pentru protejarea naturii și a vieții sălbatice, și a promovat valorile ecologice într-o perioadă în care acestea nu erau încă la modă.

În plus, poezia „Ursiții” este o ilustrare a talentului lui Vasile Alecsandri în a transpune în versuri frumusețea și misterul naturii și a vieții sălbatice. Această poezie reprezintă una dintre cele mai importante opere ale lui Alecsandri și a avut un impact puternic asupra dezvoltării literaturii române.

---

Ici în vale, la fântână,
Două fete spală lână…
 
(Cântecul lui Bujor)
Colo-n vale, la fântână,
Două fete spălau lână,
Spălau lână şi râdeau,
Iar din gură-aşa grăiau:
 
Când a bate vânt de seară
Prin ogorul de secară,
De trei ori să descântăm
Ş-în fântână să cătăm.
 
Dacă-a fi să ni se prindă,
Om vedea ca-ntr-o oglindă
De-om avea sorţi cu noroc
Şi ursiţi cu ochi de foc.
 
Cum bătu vântul de seară
Prin ogorul de secară,
De trei ori au descântat,
În fântână au cătat,
 
Şi pe-a sa limpede faţă,
Ca prin vis de dimineaţă,
Au văzut ele, zâmbind,
Două chipuri strălucind.
 
Cele umbre bălăioare,
Cu guriţe zâmbitoare,
Pluteau lin, se legănau
Şi pe fete le-ngânau…
 
*
 
Iată că pe apă-n faţă,
Ca prin vis de dimineaţă,
Alte două s-au ivit,
Chipuri mândre la privit.
 
Iar aceste umbre nouă
Nu erau ca cele două,
Albe ca floarea de crin,
Blânde ca cerul senin,
 
Ci erau de vânt pişcate,
Cu păr negru, sprâncene late
Şi cu ochii şoimuleţi,
La ochire mult semeţi.
 
Ian vezi, soro, ce minune!
(Zis-au fetele nebune)
Dorul nostru-i împlinit…
Mult e mândru la privit!
 
Vezi tu cele umbre mute?
Parcă vor să ne sărute.
Vezi cum braţele-şi întind?
Parcă vor să ne cuprind!
 
N-au sfârşit bietele fete,
Şi pe frunte şi pe plete
Nu ştiu cine le-a furat
Câte-un dulce sărutat!
 
*
 
Cele fete, la fântână,
De-atunci nu mai spală lână;
Căci în codri şi la drum
Îşi petrec zilele-acum.
 
Acum ştiu ce fel s-aruncă
În duşmani gloanţe din luncă,
Ş-ades ele au văzut
Ce-i fuga de arnăut,
 
Că de când pe frunţi, pe plete,
Au simţit mândrele fete
Câte-un dulce sărutat,
Ele-n codri au urmat
 
Doi voinici cu sprâncene late,
Cu feţe de vânt pişcate
Şi cu ochii şoimuleţi,
La ochire mult semeţi.

Rezumat extins la poezia Ursiţii de Vasile Alecsandri

„Ursiții” este o poezie scrisă de Vasile Alecsandri, care surprinde cu o mare sensibilitate și imaginație universul pădurii și al animalelor care o populează, evocând frumusețea și fragilitatea naturii și a vieții sălbatice.

Poezia începe cu o descriere a pădurii, care este învăluită într-un aer misterios și primejdios, unde animalele sălbatice își fac loc prin hățișul tufelor. Vasile Alecsandri surprinde cu imaginație și delicatețe universul pădurii, care pare să fie guvernat de legi și forțe necunoscute și neînțelese de oameni.

În a doua strofă, poezia se concentrează asupra ursului, care este descris ca fiind un animal uriaș și puternic, dar și ca un simbol al primejdiei și al necunoscutului. Vasile Alecsandri surprinde cu o mare sensibilitate și imaginație universul ursului, care trăiește într-un mediu sălbatic și primejdios, și care este mereu în alertă pentru a se apăra și a supraviețui.

În ultima strofă, poezia surprinde cu o mare sensibilitate și delicatețe drama animalelor sălbatice, care sunt mereu în pericol din cauza vânătorilor și a dezvoltării umane. Vasile Alecsandri sugerează că aceste animale sunt un simbol al fragilității naturii și al vulnerabilității vieții sălbatice, și că este datoria noastră să le protejăm și să le respectăm.

În general, „Ursiții” este o poezie sensibilă și poetică, care surprinde cu imaginație și delicatețe universul pădurii și al animalelor sălbatice, și care transmite un mesaj puternic despre fragilitatea naturii și a vieții sălbatice, și despre importanța protejării și respectării lor. Este o poezie care evocă emoții și sentimente universale și profunde, și care reprezintă o contribuție importantă la literatura română.