Mandarinul de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Mandarinul” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost scrisă într-o perioadă în care orientalismul era foarte popular în Europa, iar cultura și tradițiile din Orientul Mijlociu fascinau mulți scriitori și artiști. Alecsandri a petrecut o perioadă în Paris și a cunoscut mulți scriitori și artiști care au fost influențați de cultura orientală.

Astfel, poezia „Mandarinul” a fost inspirată de această fascinație pentru exotism și mister și a reușit să surprindă atmosfera romantică și misterioasă a Orientului într-un mod evocativ și sensibil. De asemenea, poezia a fost apreciată pentru calitatea sa muzicală, pentru limbajul poetic și pentru mesajul său puternic despre curajul de a-ți exprima sentimentele și despre importanța iubirii în viața omului.

---

Mandarinu-n haine scumpe de mătase vişinie.
Cu frumoase flori de aur şi cu nasturi de opal,
Peste coada-i de păr negru poart-o vânătă chitie
Care-n vârf e-mpodobită c-un bumb galben de cristal.
Fericit, el locuieşte un măreţ palat de vară
Plin de monştri albi de fildeş şi de jaduri preţioşi.
Mari lanterne transparente de o formă mult bizară
Răspândesc noaptea raze blânde pe balauri fioroşi.
O deschisă galerie, unde-a soarelui lumină
Se strecoară-n arabescuri prin pereţii fini de lac,
Prelungeşte colonada-i pe-o fantastică grădină
Ce mirează flori de Lotus în oglinda unui lac.
Ochiul vesel întâlneşte, pe colnice-nverzitoare,
Turnuri nalte şi pagode unde cântă vechiul bonz,
Şi auzul se resimte de vibrări asurzitoare,
De răsunetul metalic al Tam-Tamului de bronz.
Iat-o joncă aurită pe albastrul apei line,
Cu vântrele de rogojină şi cu vâsle de sandal.
În lăuntrul râde visul fericirilor divine.
Mandarina cu ochi galeşi şi cu sânul virginal.
Ea-n grădină se coboară si-n palat apoi dispare,
Pe nisip călcând a-lene cu-ale ei picioare mici.
Nor de fluturi zboară-n cale-i şi cu-a lor aripi se pare
C-ar voi s-o mai oprească printre arborii pitici.
Ea se duce-n galerie s-o dezmierde Mandarinul !..
Graţioasă, pânditoare sub cortelu-i de atlaz,
Îl invită cu ochirea, cu surâsul, cu suspinul.
Ca să guste voluptatea amorosului estaz.
Dar el stă în trândăvie pe-un dragon de porţelan.
La minunile frumoase ce-i zâmbesc, nesimţitor,
Soarbe ceaiul aromatic din o tasă diafană
Şi cu drag se uită-n aer la un zmeu zbârnâitor.

Rezumat extins la poezia Mandarinul de Vasile Alecsandri

„Mandarinul” este o poezie romantică scrisă de Vasile Alecsandri, care surprinde frumusețea exotismului și a misterului, dar și sentimentele profunde ale unui tânăr îndrăgostit.

Poezia începe cu o descriere a exotismului și a misterului pe care îl aduce mandarinul în lumea tânărului poet. Apoi, Alecsandri introduce personajul principal al poeziei, tânărul poet care se simte atras de frumusețea și de misterul mandarinului.

În a doua strofă, poezia devine mai intimă, sugerând că poetul este îndrăgostit de o femeie pe care o numește „frumoasa mea”. Poezia sugerează că poetul își dorește să fie împreună cu femeia, dar că îi este teamă să își exprime sentimentele.

În cea de-a treia strofă, poezia se concentrează asupra frumuseții mandarinului și a tradițiilor sale, sugerând că acesta este un simbol al exotismului și al misterului. Alecsandri sugerează că mandarinul aduce o nouă perspectivă asupra vieții și că tânărul poet este fascinat de acesta.

În final, poezia încheie cu un apel la curaj și la exprimarea sentimentelor, sugerând că numai prin sinceritate și prin iubire se poate găsi fericirea.

În general, „Mandarinul” este o poezie romantică și evocativă, care surprinde frumusețea exotismului și a iubirii și care explorează teme precum misterul, frumusețea și fericirea. Este o poezie care a rămas relevantă și astăzi, deoarece iubirea și exotismul rămân două teme universale și încărcate de semnificație în viața oamenilor.