Stejarul şi cornul de Vasile Alecsandri

Un fapt interesant despre poezia „Stejarul și cornul” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost inspirată de o scenă pe care poetul a observat-o în timpul unei plimbări prin pădurea din apropierea casei sale din Mihaileni, județul Iași. Conform unei legende, cornul reprezenta sufletul unui cântăreț popular care a murit în acea pădure, iar stejarul era considerat sacru de către localnici. În poezie, Alecsandri a transformat această scenă într-un simbol al fragilității umane și a trecerii timpului.

De asemenea, poezia „Stejarul și cornul” a fost inclusă în diferite antologii și manuale școlare, fiind considerată una dintre cele mai reprezentative creații ale literaturii române. Ea a fost adaptată și utilizată în diferite producții artistice și spectacole, contribuind la popularizarea valorilor și tradițiilor culturale românești în rândul publicului larg.

Poezia a fost de asemenea interpretată de diferiți artiști muzicali, printre care se numără și interpreta de muzică populară Maria Tănase, care a creat o melodie inspirată din poezie, intitulată „Stejarul”. De asemenea, poezia a fost tradusă în mai multe limbi străine și a fost studiată în școli și universități din întreaga lume.

În concluzie, poezia „Stejarul și cornul” de Vasile Alecsandri rămâne o creație literară deosebită și plină de simbolism, care a inspirat și a influențat dezvoltarea literaturii și culturii românești. Ea a devenit o parte importantă a patrimoniului cultural și literar al țării, fiind apreciată și studiată în continuare de către publicul larg și de către specialiști în literatură.

---

„Frate, frate de stejar!
Lasă-mă să tai un par
Să-mi fac osie la car.”
„Frăţioare românaş,
Voios parul da-ţi l-aş
Dac-ai face tu din el
Buzdugan de voinicel,
Ghioagă mare ne-strujită,
Cu piroane ţintuită,
Şi cu dânsa de-ai lupta
Să aperi moşia ta.”
„Cornule, ce nu te-ndoi,
De-o creangă să te despoi,
 
Să-mi fac prăjină de boi?”
„Frăţioare românaş!
Creanga lungă da-ţi-o aş
Ca s-o faci arc de război
S-alungi leşii de la noi.
Lasă boii, frăţioare,
Şi te dă la vânătoare,
Că nu-i timp de plugărie,
Şi e timp de vitejie.”
„Codri, codri, mă jur eu
Să ucid cu braţul meu
De tot cornul un duşman,
De stejar un căpitan.”

Rezumat extins la poezia Stejarul şi cornul de Vasile Alecsandri

„Stejarul și cornul” este o poezie a poetului român Vasile Alecsandri, care descrie o scena naturala impresionantă, în care un corn se odihnește pe o creangă de stejar. Poezia are o atmosferă liniștită și reflectivă, evocând relația dintre om și natură și exprimând idei despre fragilitatea vieții și trecerea timpului.

Poezia începe cu o descriere a naturii, unde poetul face referire la un corn care se odihnește pe o ramură de stejar. Stejarul este descris ca fiind puternic și mândru, reprezentând stabilitatea și forța. Pe de altă parte, cornul este descris ca fiind fragil și vulnerabil, reprezentând fragilitatea și efemeritatea.

În continuare, poetul exprimă admirația sa pentru frumusețea și liniștea naturii și reflectează asupra fragilității vieții umane. El sugerează că, asemenea cornului care se odihnește pe creanga stejarului, viața umană este temporară și efemeră, și că trebuie să ne bucurăm de fiecare moment al acesteia.

Poezia este scrisă într-un stil poetic și evocativ, utilizând o serie de imagini și simboluri pentru a transmite ideile și sentimentele poetului. Ea exprimă o viziune romantică asupra naturii și a relației dintre om și lumea naturală, sugerând că natura poate oferi o sursă de înțelepciune și îmbogățire spirituală.

În concluzie, poezia „Stejarul și cornul” de Vasile Alecsandri este o descriere poetică a unei scene naturale impresionante, care exprimă idei despre fragilitatea vieții și trecerea timpului. Ea evocă o viziune romantică asupra naturii și a relației dintre om și lumea naturală, sugerând că natura poate oferi o sursă de înțelepciune și îmbogățire spirituală.