Puica bălăioară de Vasile Alecsandri

„Puica bălăioară” este o poezie pentru copii scrisă de Vasile Alecsandri, publicată pentru prima dată în volumul „Poezii populare moldovenești” în anul 1865.

În poezie este descrisă viața unui purcelus foarte jucaus, numit Puica, care se distrează în curtea bunicilor săi. În timpul jocurilor sale, acesta își face prieteni cu ceilalți animale din curte, precum găina și cocoșul. Însă, în final, Puica este dus la târg și vândut pentru a fi sacrificat în timpul sărbătorii de Crăciun.

„Puica bălăioară” este o poezie educativă, menită să-i învețe pe copii despre ciclul vieții și despre faptul că animalele sunt folosite și consumate în scop alimentar. De asemenea, poezia evidențiază importanța prieteniei și a legăturilor sociale între animale și oameni.

Frunză verde sălcioară,
Puiculiţă bălăioară,
Tu n-ai tată, eu n-am mamă,
Amândoi suntem de-o seamă,
Tu n-ai fraţi, eu n-am surori,
Amândoi ca doi bujori.
Vină, vină, puiculiţă,
De m-adapă cu-o guriţă,
Vin’ că dorul mă omoară
Şi mă arde ca o pară.
Vai de mine! n-am crezare!
Puica-mi zice-n gura mare:
„Omorî-te-ar dorul meu
Că tu eşti viclean şi rău,
Şi tu vrei a mă-nşela,
Iară nu a mă lua.”

Rezumat extins la poezia Puica bălăioară de Vasile Alecsandri

Poezia „Puica bălăioară” de Vasile Alecsandri este un cântec popular, o piesă muzicală ușoară și distractivă, care descrie jocul și joaca copiilor în natură.

În poem, autorul descrie aventurile unei fetițe pe nume Puica, care se joacă într-un câmp înflorit. Ea alergă prin flori, râde și se distrează cu ceilalți copii. Poezia evidențiază tema copilăriei și a bucuriei inocente a jocului și a naturii.

În finalul poeziei, autorul face o invitație către cititor să se bucure de frumusețea naturii și să-și amintească de copilăria fericită.

„Puica bălăioară” este una dintre cele mai cunoscute poezii pentru copii ale lui Vasile Alecsandri și este încă populară astăzi, fiind frecvent studiată și recitată în școlile din România.