Hora ţigănească de Vasile Alecsandri

Poezia „Hora țigănească” de Vasile Alecsandri a fost scrisă în 1864 și a fost inclusă în volumul „Doine și Lăcrămioare” în același an. Poezia redă cu multă forță și măiestrie atmosfera specifică unei sărbători țigănești, cu toate tradițiile și obiceiurile sale.

Un fapt interesant despre această poezie este că ea a fost compusă într-un moment în care în România aveau loc ample schimbări culturale, iar Vasile Alecsandri s-a implicat activ în promovarea tradițiilor și culturii românești. „Hora țigănească” este un exemplu al abordării lui Alecsandri, care încearcă să surprindă farmecul și bogăția culturii tradiționale românești în poezie.

---

Arde-mă şi frige-mă,
Pe-un cărbune pune-mă!
De mă-i pune pe-un cărbune,
Ibovnicul nu ţi-oi spune.
De mă-i pune-ntr-o frigare,
Ibovnicul vină n-are!
De mă-i bate cu-o vărguţă
Peste ochi şi peste ţâţă,
Tot m-oi duce la portiţă
Să dau altuia guriţă.

De mă-i bate cu gardul,
Tot m-oi iubi cu altul!
Aşa-mi cere sufletul,
Aşa-mi este umbletul.
Via-n vară înfloreşte,
Iar în toamnă, cum rodeşte,
Vine graur de-o ciupeşte.
Eu de ieri am înflorit;
Sânu-mi încă n-a rodit
Şi îl arde-un foc cumplit.

Rezumat extins la poezia Hora ţigănească de Vasile Alecsandri

Poezia „Hora țigănească” de Vasile Alecsandri este o celebrare a spiritului liber și al bucuriei de viață ale comunității țigănești, prin intermediul dansului popular tradițional românesc, cunoscut sub numele de „hora”. Poezia are o structură repetitivă, cu versurile care se întorc la refrenul „Hop, hop, să trăiți, să-nfloriți”, sugerând o continuă mișcare și energie.

Prima strofă descrie atmosfera dansului, unde toți cei prezenți își îmbrățișează partenerii și încep să se rotească în jurul unui tânăr țigan care conduce dansul. În a doua strofă, Alecsandri pune accentul pe muzica și instrumentele tradiționale, care îi inspiră pe dansatori să-și arate abilitățile și să se bucure de moment.

A treia strofă descrie un moment de unire a comunității, unde toți cei prezenți se alătură în horă, inclusiv vechii dușmani, demonstrând că dansul are puterea de a aduce oamenii împreună și de a depăși barierele culturale și sociale.

În ultima strofă, poetul subliniază că această celebrare a vieții și a spiritului liber este specifică comunității țigănești, iar dansul este expresia lor unică și autentică de bucurie și pasiune.

Poezia „Hora țigănească” reprezintă o pledoarie pentru diversitatea culturală și pentru aprecierea și înțelegerea culturilor diferite, subliniind importanța păstrării tradițiilor și a celebrării vieții în toate formele sale.