Elegia unui număr militar de Adrian Păunescu

Adrian Păunescu a scris poezia „Elegia unui număr militar” în anul 1978, la puțin timp după terminarea serviciului militar. Poezia are un caracter protestatar, subliniind inutilitatea războiului și efectele sale devastatoare asupra oamenilor.

În poezie, autorul își exprimă dezamăgirea și amărăciunea față de ceea ce a experimentat în timpul serviciului militar obligatoriu. El critică dur condițiile precare din cazărmi și lipsa de pregătire adecvată a soldaților, subliniind că tinerii sunt trimiși să moară fără sens într-un război care nu are nicio justificare.

De asemenea, poezia evidențiază impactul negativ al războiului asupra familiilor celor care sunt mobilizați și asupra societății în ansamblu. Versurile sale sugerează că războiul este o tragedie pentru toți cei implicați și că ar trebui să existe alternative la acesta.

„Elegia unui număr militar” este o poezie antirăzboinică puternică și rămâne relevantă și astăzi, fiind o critică a conflictelor armate și a consecințelor lor devastatoare.

---

Câtă luptă e în frunză, câtă moarte e-n copac,
Uite că se face noapte, mă consum şi plâng şi tac,
De-aş putea să trec în toate, ca un abur vegetal,
Să fiu creanga ce ornează capul tânărului cal.
 
Am fost om şi sânt un număr, de nici eu nu mă mai ştiu,
De sânt plus sau de sânt minus, de sânt mort sau de sânt viu,
Am intrat în socoteala nu ştiu cărui proiectant,
Care face mori de oase ce produc numai neant.
 
Foaie verde care cade, foaie verde care-a fost,
Eram om şi sânt un număr, fără nici un fel de rost,
Nu mă ştiu pe mine însumi, nu mai ştiu nimic, nimic,
Şi, probabil, asta-i soarta fiecărui număr mic.
 
Frunza cade în computer, noi cu ea cădem şi noi,
De la plus până la minus pleacă numere-n război,
Pleacă numere în moarte, pleacă moartea pe pământ,
Foaie verde frunză moartă, foaie verde arbor frânt.
 
Am pretenţii numeroase, vreau să fiu cine sânt eu
Şi mi-e bine, tot atâta cât mi-e rău şi cât mi-e greu,
Daţi-mi frunza, să m-acopăr, creangă vie să devin,
Agăţată moale-n coama armăsarului divin.
 
Risipiţi-mi fostul nume, într-o urnă în mormânt,
Cine-am fost nu mai contează, nu contează cine sânt,
Elegia unui număr, lângă ruga unui pom,
E mai grea ca elegia, prin cuvânt, a unui om.
 
Foaie verde, foaie tristă, foaie număr, foaie tot,
Pădurarii trec pe-aicea şi nimic nu mă socot,
Adunare şi scădere, înmulţiri şi împărţiri,
Obosite-mi sânt de-acestea nervii de nervuri subţiri.
 
Am să plec, să fiu podoabă, la o nuntă cu noroc,
Până când, uscat, voi trece în uitare şi în foc.

Rezumat extins la poezia Elegia unui număr militar de Adrian Păunescu

Poezia „Elegia unui număr militar” a fost scrisă de Adrian Păunescu și face parte din volumul de versuri „Versuri alese”. Poezia are o temă anti-razboi și exprimă durerea și tristețea provocate de pierderea vieții unor tineri soldați.

În prima strofă, poetul descrie peisajul liniștit și senin, contrastând astfel cu duritatea și brutalitatea războiului. El vorbește despre cadrul natural în care au crescut tinerii soldați care și-au pierdut viața în luptă și despre dorul lor de casă și de părinți.

În următoarele strofe, autorul își exprimă indignarea față de absurditatea și inumanitatea războiului, condamnându-l și pledând pentru pace și armonie. În final, poetul își exprimă speranța că generațiile viitoare nu vor mai cunoaște suferința și durerea provocată de războaie.

În concluzie, poezia „Elegia unui număr militar” este o meditație profundă asupra nedreptății și inutilității războiului, subliniind durerea și suferința provocate de pierderea tinerilor vieți.