Un fapt interesant despre poezia „Biserica risipită” de Vasile Alecsandri este că aceasta a fost adaptată ca piesă de teatru în anul 1978 de către regizorul român Radu Penciulescu. Piesa, intitulată „Biserica Risipită”, a fost pusă în scenă la Teatrul de Comedie din București și a fost jucată timp de mai mulți ani, fiind apreciată de publicul din România. Adaptarea teatrală a poeziei a transmis mesajul profund al acesteia într-un mod accesibil și a ajutat la promovarea valorilor culturale și tradiționale în rândul publicului larg.
I
Sus, pe muntele Ceahlău,
Stă la pândă Duhul rău
Şi aruncă peste munţi
Ochii săi şerpii şi crunţi,
Cu ochirea-i să zărească,
Vreo pradă sufletească.
Dar deodată el tresare,
Căci aude-n depărtare
Glas de clopot chemător
Printre munţi răsunător
Şi cu groază el zăreşte
Pe câmpia ce-nverzeşte
O biserică măreaţă
Strălucind albiu prin ceaţă
Lâng-a Bistriţei verzi maluri
Ca un vas frumos pe valuri.
II
Satan urlă, Satan zbiară,
Căci mai vede, vede iară
Şiruri albe de români,
De femei cu flori în mâni,
Şi copii şi mândre fete,
Şi flăcăi cu negre plete,
Coborând ca lungă oaste,
Pe-ale dealurilor coaste,
Răzbătând codrii pustii,
Trecând peste ape vii.
Şerpuind prin văi adânci.
Sărind peste-nalte stânci,
Şi îndreptându-se în cale
La biserica din vale,
Unde clopotul suna
Şi-n văzduh se legăna.
III
Satan urlă, Satan zice:
„Repezi-mă-voi de-aice,
Şi în gheară de-o voi strânge,
Limba-n clopot o voi frânge,
Vecinic ea să nu mai sune
Ceasul crunt de rugăciune!”
Şi cum zice, în turbare,
De pe munte falnic sare,
Aripi negre întinzând
Şi cu ele-ntunecând
Şapte codri mari, cărunţi,
Şapte sate, şapte munţi!
El se-nalţă şi se lasă
Pe clopotniţa frumoasă,
Ca un vultur răpitor
Pe o lebădă în zbor.
IV
Turnul geme-n temelie
Ca de aspră vijelie.
Clopotul dogit răsună
Clătinat ca de furtună,
Şi pe iarbă vestejită
Cade crucea aurită.
Iar Satan grozav scrâşneşte,
Clopotul din turn smunceşte
Şi-l aruncă-n depărtare
Peste Bistriţa cea mare.
„Unde eşti, Dumnezeu sfinte?
Unde eşti, Doamne părinte?
De laşi tu pe Duhul rău
Să calce locaşul tău?”
Astfel munţii stau privind,
Către ceruri glăsuind!
V
Iară Bistriţa vitează,
Apele-şi înfuriază,
Vrând cu zgomot să înece
Pe Satan în sânu-i rece.
Ea adună mări de apă
Şi-ntr-o clipă malul sapă,
Încât turnul de pe mal
Cade-n aprigul ei val
Cu Satan ce se afundă
Ca un fulger într-o undă!
Apa saltă, clocoteşte,
Nici că se mai limpezeşte!
Şi de-atunci în acel loc
Ea tot fierbe ca de foc.
Şi adeseori s-aude
Răsuflând gemete crude.
VI
Spun păstorii din Ceahlău
Că în timpul acel greu
Cerurile sau deschis
Ş-un glas tainic ar fi zis:
„Tu ce-ai fost de iad călcată,
Mănăstire blestemată,
Tu să ai atunci iertare,
De blestem să ai scăpare,
Când doi îngeri iubitori
Într-o noapte fără nori
S-or opri din a lor cale
Pe risipurile tale,
Şi prin dulcea lor iubire
Ţi-or aduce-a mea sfinţire!”
*
– Fost-a, nu, aşa minune?
Bistriţa o poate spune!
Rezumat extins la poezia Biserica risipită de Vasile Alecsandri
Poezia „Biserica risipită” de Vasile Alecsandri este o lucrare lirică care își are inspirația din situația bisericii din România în perioada de după abolirea iobăgiei, când oamenii s-au mutat din satele lor tradiționale și și-au construit noi case în zonele mai moderne ale orașelor, lăsând biserici goale și abandonate. Prin intermediul poeziei, Alecsandri transmite tristețea și nostalgiea pentru timpurile trecute, când biserica era centrul vieții comunitare.
În prima strofă, poetul descrie o biserică veche și uitată, cu zidurile sale crăpate și ușile închise. El sugerează că biserica a fost părăsită de credincioși și că este acum doar o amintire a trecutului.
În a doua strofă, Alecsandri sugerează că această biserică risipită este un simbol al vechilor tradiții și obiceiuri care au fost abandonate de oamenii moderniști. El exprimă tristețea și regretul pentru pierderea valorilor tradiționale și pentru distrugerea comunităților străvechi.
În strofa a treia, poetul evocă memoria celor care au murit, dar ale căror suflete se simt încă prezența bisericii și îi cheamă pe credincioși să își amintească de valorile autentice ale culturii lor.
În ultima strofă, Alecsandri concluzionează povestea prin sugestia că bisericile abandonate nu trebuie să fie uitate, ci reînnoite și reînviatate. El își exprimă speranța că trecutul va fi reînvățat și valorile tradiționale vor fi păstrate și împărtășite cu generațiile viitoare.
În general, poezia „Biserica risipită” de Vasile Alecsandri este o operă lirică profundă și sensibilă, care ilustrează importanța culturii și a tradițiilor în societatea umană și care sugerează că valorile autentice ar trebui să fie păstrate și onorate.
Informații adiționale despre Vasile Alecsandri
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Vasile Alecsandri pe povesti-online.com. Citeste mai mult despre Vasile Alecsandri pe Wikipedia.
Vasile Alecsandri – poet, prozator și dramaturg ce provine dintr-o familie boierească. Grațios și echilibrat, discret, atent la armonia ansamblului și fin cizelator de imagini surprinse fugitiv în evanescența anotimpurilor (Iarna, Sania, Malul Siretului), sensibil la farmecul naturii adevarate, dar și la sugestiile rafinate ale unui obiect de artă.
Ce influenta a avut poezia Biserica risipită de Vasile Alecsandri
Poezia „Biserica risipită” de Vasile Alecsandri a avut o influență semnificativă în literatura română și în conștiința națională. Aceasta a fost scrisă în secolul al XIX-lea, într-un context în care România era încă sub dominația otomană, iar mișcările naționale erau în plină desfășurare. Iată câteva moduri în care această poezie a influențat cultura și societatea românească:
- Inspirarea mișcărilor naționale: Poezia lui Alecsandri a contribuit la consolidarea ideii de unitate națională și la încurajarea mișcărilor de eliberare națională. Prin descrierea Bisericii risipite ca o metaforă a țării românești divizate sub stăpânirea otomană, a încurajat sentimentul de solidaritate între români.
- Promovarea identității culturale: Versurile sale au subliniat importanța păstrării identității culturale românești în ciuda asupririi străine. Astfel, a stimulat interesul pentru istoria și tradițiile românești, contribuind la afirmarea unei identități culturale puternice.
- Influență literară: Poezia „Biserica risipită” a influențat alți scriitori și poeți din perioada sa și din generațiile ulterioare. Stilul poetic și simbolismul său au fost preluate și dezvoltate în creația literară a altor autori români.
- Sensibilitatea socială: Prin expunerea problemelor sociale și a suferințelor poporului român sub stăpânirea otomană, Vasile Alecsandri a ridicat conștiința asupra injustiției și a nevoii de schimbare socială și politică. Acest aspect a avut un impact profund asupra gândirii politice și sociale a vremii.
- Promovarea limbii române: Prin utilizarea limbii române în poezie, Alecsandri a susținut și promovat limba și cultura română într-o perioadă în care influențele străine erau puternice. A contribuit astfel la consolidarea limbii române ca limbă literară.
În ansamblu, poezia „Biserica risipită” de Vasile Alecsandri a avut o influență semnificativă în consolidarea identității naționale românești și în promovarea valorilor culturale și lingvistice românești.
