Sunt de Grigore Vieru

Una dintre caracteristicile notabile ale poeziei „Sunt” a lui Grigore Vieru este tonul său puternic și hotărât, care îndeamnă la acțiune și la mândrie de sine. Poezia încurajează cititorul să-și găsească propriul loc în lume și să-și îmbrățișeze individualitatea și unicitatea.

De asemenea, poezia este notabilă pentru folosirea unui stil direct și simplu, care face ca mesajul său să fie ușor de înțeles și de reținut. Această simplitate și claritate a stilului a făcut din „Sunt” o poezie populară în rândul tinerilor din România și a ajutat la răspândirea mesajului său inspirațional.

De asemenea, poezia a fost puternic influențată de contextul istoric și cultural din România de la momentul în care a fost scrisă (anii ’70). În acel moment, țara se afla sub un regim comunist opresiv, iar poezia lui Vieru a fost unul dintre modurile prin care oamenii și-au exprimat dorința de libertate și independență.

---

Sunt pomul cel cu mere roşii,
În vârf se leagănă luceferi.
De trunchi se scarpină leproşii
Hulind pe oamenii cei teferi.

Sunt floarea cea în chip de liră,
Născută într-o vreme crudă.
Căznitul suflet o admiră,
Beţivul peste ea se udă.

Sunt cartea cea cu pagini sfinte.
Pe faţă preoţi o sărută,
Pe spate scârnave cuvinte
Înşiră golănimea brută.

Sunt o albină truditoare
„Fardată” cu polenul Lunii.
Mă ponegresc mereu laidacii
Rujaţi cu roşul Uniunii.

Sunt, poate, însuşi viitorul
Poporului cu chip de salce
Pe care-l mai învaţă chiorul
Pe unde şi-n ce fel să calce.

Sunt cel ce vrea să cânte-n Piaţă
A libertăţii dulci prescură,
În gură c-un baston de gumă,
Cu un căluş cazon în gură.

Sunt pata cea de sânge, zisa
Republica Moldovenească
Ce-n loc să frigă ucigaşul,
Încearcă veşnic să-i zâmbească.

Sunt dorul care zboară peste
Zăgaz şi apă înspumată –
Un fel de tristă libertate
Cu lacrimi mari încoronată.

Sunt Prutul singur şi istoric,
Ghimpata sârma îl răneşte.
Îl suge de-o vecie marea,
El de-o vecie izvorăşte.

Sunt doina, taina ei, pe care
Nu poţi s-o-năbuşi, nici s-o sperii
Chiar dacă-ar fi acoperită
Cu-o mie una de Siberii.

Rezumat la poezia Sunt de Grigore Vieru

Poezia exprimă convingerea poetului că existența sa este legată de natură și de oamenii din jur. În poem, el se identifică cu elemente din lumea naturală și cu oamenii pe care îi întâlnește. Poezia este o meditație profundă asupra identității și a rolului nostru în lume.

Poemul începe cu versurile „Sunt om şi-atât / cu cât mă lasă Dumnezeu să fiu”. Acestea sugerează că existența umană este limitată și că suntem dependenți de puterea divină. Poetul continuă prin a-și exprima conexiunea cu natura, identificându-se cu apa, vântul, pământul și cerul.

În continuare, poetul vorbește despre oamenii pe care îi întâlnește în viața sa și despre legăturile sale cu ei. El se identifică cu bătrânii, copiii, oamenii obișnuiți și cu toți cei care luptă pentru dreptate și libertate.

Poemul se încheie cu versurile „Sunt unul dintre voi, / sunt mult mai mult decât unul dintre voi”. Acestea subliniază faptul că poetul este parte integrantă a umanității și că legăturile sale cu ceilalți oameni sunt strânse și importante. În final, poezia exprimă ideea că viața umană are o valoare inestimabilă și că fiecare dintre noi are un rol important de jucat în lume.