Potcoava de Grigore Vieru

„Potcoava” este o poezie scrisă de Grigore Vieru, poetul național al Republicii Moldova. Această poezie face parte din culegerea sa de poezii „O lacrimă și-un gînd” și a fost publicată pentru prima dată în 1987. În această poezie, poetul descrie întâlnirea sa cu un sărman care umbla pe drumuri cu o potcoavă în mână, și îl îndeamnă pe cititor să fie mai înțelegători și să nu judece pe nimeni după aparențe.

În poezie, Vieru folosește o serie de imagini și metafore pentru a sublinia importanța compasiunii și a înțelegerii. Sărbătoarea de Crăciun este prezentată ca o ocazie de a ne aminti de cei mai puțin norocoși din societate, iar potcoava este văzută ca un simbol al acestora. De asemenea, poezia sugerează că, prin a fi mai buni și mai înțelegători, putem contribui la îmbunătățirea lumii în care trăim.

„Potcoava” este una dintre cele mai cunoscute și iubite poezii ale lui Grigore Vieru, și a fost inclusă în multe antologii de poezie din Republica Moldova și din România. Această poezie a devenit un simbol al compasiunii și a înțelegerii în cultura populară din Republica Moldova, iar potcoava a devenit un simbol al sărăciei și al luptei împotriva sărăciei.

---

Tot aurul românesc
Era în potcoava calului.
Fierbinte şi alergătoare
Şi victorioasă,
În văzduh scânteia.
A pâine şi lapte, şi trandafir
Mirosea pielea ei aurie
De femeie îndrăgostită.
Nimeni nu ştia
Să muşte-n iubire
Pământul ca ea.
Unde-a căzut?! În care
Iarbă uitată?!
În care război?!
În care-amintiri?!
Îngheaţă pe mâini apa
Şi roua pe iarbă.
Focul potcoavei s-a stins.
S-a stins viaţa ei, potcoava
Cabrată-n
Văzduhul străfulgerat,
Pe zvârcolirea ţărânei,
Pe ţipătul
Pietrei carpatice.
Potcoava
În care se adunase
Tot aurul românesc.

---

Murise omul de zăpadă.
Şi răsărise omul de lacrimi.
Veniseră încă o dată străinii.
Şi-i puseră foc. În pocnete
Asurzitoare săreau în sus
Lacrimile noastre
Ca nişte cartuşe
Aruncate în jar de copii.
Veniseră oamenii de fier
Învingători în războiul nedrept
Îndreptat împotriva lacrimii noastre.
Şi n-am mai cântat.

---

La gura unui izvor
O cană atârnă de lanţ.
E ca şi cum
Am bea apă
Din gura unui spânzurat.
Doamne,
N-a mai scăpat românul
De lanţuri!

Rezumat extins la poezia Potcoava de Grigore Vieru

Poezia „Potcoava” de Grigore Vieru este o meditație despre destin și despre cum alegerile noastre ne pot schimba viața.

Poezia începe cu o descriere a unei potcoave, simbol al călătoriei, al drumului pe care îl parcurgem în viață. Autorul afirmă că această potcoavă este aleasă de zei pentru a fi pusă pe drumul nostru și că ea poate fi schimbată, dar că această schimbare va aduce și ea schimbări în viața noastră.

În continuare, autorul descrie un personaj care își schimbă potcoava, dorindu-și să meargă pe un alt drum decât cel ales inițial. Acest personaj se luptă însă cu obstacole și cu dificultăți pe noul său drum, astfel încât își dorește să se întoarcă pe drumul său inițial.

Poezia se încheie cu o concluzie morală, în care autorul subliniază faptul că este important să ne acceptăm destinul și să avem încredere în alegerile noastre, pentru că ele ne definesc ca persoane și ne conduc pe drumul nostru în viață.

Astfel, poezia „Potcoava” poate fi interpretată ca o alegorie despre cum alegerile noastre determină drumul pe care îl urmăm în viață și că este important să ne acceptăm destinul și să avem încredere în alegerile noastre, indiferent de obstacolele pe care le întâlnim.