Un fapt divers interesant despre poezia „Risipei se dedă florarul” de Lucian Blaga este că această poezie face parte din ciclul său poetic „Nebănuitul,” publicat în 1930. Acest ciclu de poezii explorează teme legate de natură, timp și existență, și a fost influențat de filozofia lui Blaga. Poezia „Risipei se dedă florarul” reflectă pasiunea poetului pentru contemplarea naturii și pentru explorarea sensului existenței în mijlocul schimbării și a trecerii timpului.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
De pe stamine de alun,
din plopii albi, se cerne jarul.
Orice-nceput se vrea fecund,
risipei se dedă Florarul.
Polenul cade peste noi,
în preajmă galbene troiene
alcătuieşte-n aur fin.
Pe umeri cade-ne şi-n gene.
Ne cade-n gură când vorbim,
şi-n ochi, când nu găsim cuvântul.
Şi nu ştim ce păreri de rău
ne tulbură, pieziş, avântul.
Ne-om aminti cândva târziu
de-această întâmplare simplă,
de-această bancă unde stăm
tâmplă fierbinte lângă tâmplă.
Visând, întrezărim prin doruri –
latente-n pulberi aurii –
păduri ce ar putea să fie
şi niciodată nu vor fi.
Rezumat extins la poezia Risipei se dedă florarul de Lucian Blaga
Poezia „Risipei se dedă florarul” de Lucian Blaga este un text poetic profund care explorează teme legate de trecerea timpului, natura și ciclurile vieții. Iată un rezumat extins al acestei poezii:
Poezia începe prin prezentarea imaginii unui „florar” care se predă risipei. Acest „florar” poate fi înțeles ca un simbol al vieții și al naturii, care se dezvoltă și înflorește într-un ciclu continuu, dar care, în cele din urmă, se descompune și se întoarce la pământ.
Poetul explorează ideea că trecerea timpului este inevitabilă și că toate formele de viață sunt supuse legilor naturii, inclusiv ciclului de naștere, creștere, înflorire și descompunere. El sugerează că acest proces de descompunere și întoarcere la pământ este o parte naturală și necesară a vieții și a existenței.
Poezia evocă imaginea frumuseții naturii și a înfloririi, dar și a efemerității acestor momente. Ea subliniază că, chiar și în mijlocul trecerii timpului și a risipei, există o frumusețe în ciclul natural al vieții și al naturii.
În finalul poeziei, poetul exprimă recunoștința pentru acest ciclu natural și pentru frumusețea fugitivă a vieții. El sugerează că înțelegerea acestui ciclu și a trecerii timpului poate aduce înțelepciune și pace în suflet.
În ansamblu, „Risipei se dedă florarul” de Lucian Blaga este o poezie care reflectă asupra trecerii timpului și asupra ciclului natural al vieții și al naturii. Ea ne invită să contemplăm frumusețea efemeră a existenței și să acceptăm inevitabilitatea risipei, subliniind înțelepciunea și pacea care pot veni din această înțelegere.
Informații adiționale despre poeziile de Lucian Blaga
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Lucian Blaga pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Lucian Blaga pe Wikipedia.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909.
