Izvoraşul, a treia variantă de Grigore Vieru

Poezia „Izvorașul, a treia variantă” de Grigore Vieru este o operă lirică cu elemente romantice, în care poetul explorează natura, dragostea și viața.

Această variantă a poeziei „Izvorașul” a fost scrisă în anul 1989, cu câteva luni înainte de căderea comunismului în Republica Moldova, și este considerată a fi una dintre cele mai frumoase poezii scrise de Grigore Vieru. Poezia descrie un izvor care curge prin munți și aduce în viața celor din jur bucurie și liniște, făcându-i să uite de toate grijile și suferințele lor. Aceasta poate fi interpretată și ca o metaforă a speranței și a libertății, care rămân mereu în inima oamenilor, chiar și în cele mai întunecate vremuri.

De-a lungul timpului, poezia „Izvorașul, a treia variantă” a devenit una dintre cele mai iubite și cunoscute creații ale lui Grigore Vieru, fiind tradusă în mai multe limbi străine și prezentă în multe antologii de poezie.

– Izvoraşe, izvoraş,
Luri-luri, luri-la,
Spune din ce cânţi aşa,
Luri-luri, luri-la?
– Am de-argint un fluieraş,
Luri-luri, luri-la!
– Izvoraş-izvoraş,
Luri-luri, luri-la:
Dă-mi mie cel fluieraş,
Luri-luri, luri-la!
– Eu ţi-aş da cel fluieraş,
Luri-luri, luri-la,
Dar când iese prima stea,
Luri-luri, luri-la,
Tu adormi, măi copilaş,
Luri-luri, luri-la.
Şi atunci până în zori,
Luri-luri, luri-la,
Din el cine va cânta,
Luri-luri, luri-la,
Pentru gâze, pentru flori,
Luri-la, luri-la?

Rezumat extins la poezia Izvoraşul, a treia variantă de Grigore Vieru

Poezia „Izvoraşul” a treia variantă de Grigore Vieru este o creație lirică în care poetul descrie cu sensibilitate și delicatețe izvorul ce izvorăște lângă casa sa și-l personifică într-un mod viu și expresiv. În această poezie, Grigore Vieru transmite nu doar o imagine a naturii, ci și o stare interioară a poetului, o contemplare a frumuseții și a simplității, dar și a trecerii timpului.

Poezia este compusă din trei strofe de câte patru versuri fiecare, iar rimarea este încrucișată. În prima strofă, poetul descrie izvorul și îl personifică, spunând că acesta are „gura mică și dulce”. În cea de-a doua strofă, poetul observă cum apa izvorului curge, „trecând nepăsătoare”, ca și cum timpul ar trece la fel de nepăsător. În ultima strofă, poetul reflectă asupra trecerii timpului și a fragilității vieții, sugerând că viața noastră ar trebui să fie ca un izvor, „să fim nepăsători la nepăsarea lumii”.

În această poezie, Grigore Vieru utilizează o serie de figuri de stil, precum personificarea (izvorul este personificat și este descris ca fiind „mic și dulce”), antiteza (apa izvorului curge „într-un haz de joc și de liniște”), metafora (izvorul este comparat cu o gură mică și dulce), sau repetiția (cuvântul „nepăsător” apare de mai multe ori, sugerând starea de contemplare și de liniște).

În final, poezia „Izvorașul” este o meditație lirică asupra frumuseții și fragilității naturii, dar și asupra trecerii timpului și a sensibilității umane în fața acestui aspect inevitabil al existenței.