Norul de lacrimi de Adrian Păunescu

Poezia „Norul de lacrimi” de Adrian Păunescu a fost publicată pentru prima dată în anul 1974, în cadrul volumului său de poezie intitulat „Sărbătoarea zilei de mâine”. Această poezie a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Păunescu și a fost inclusă în numeroase antologii de poezie românească.

De asemenea, „Norul de lacrimi” a fost interpretată și de către diferiți artiști, în special de către cântăreța de muzică populară Maria Ciobanu, care a inclus-o pe albumul său din 1979 intitulat „Adio, mama, pentru noi te-ai jertfit”. Poezia „Norul de lacrimi” a devenit un simbol al sensibilității și al compasiunii umane și este recunoscută ca o piesă importantă în literatura română a secolului al XX-lea.

---

Ce greu mi-este mie, dar ție ce greu!
O negură-i lumea sporită mereu,
Cînd urcă pămîntul în oase la zeu
Și norul de lacrimi pe sufletul meu,

Te simt sufocîndu-te-n strîmbul concert
De lucruri cu care te-alung și dezmierd
Și totul ți-i tulbure, searbăd, incert,
Nu ierți ce eu însumi nu pot să mă iert.

Ți-aduc nefirescul și-ți spun că-i firesc,
Sînt toate zdrobite de-un biet interes
Și multe sînt altfel de cum le găsesc,
Dar știu adevarul cumplit: te iubesc.

Și oricare mari întrebări ar veni,
În oricare viață, în oricare zi,
Tu trebuie totuși să uiți și să știi
Că și-n contra ciumei eu tot te-aș iubi.

Pe noi ne despart și azur și măcel
Și viața și moartea în noi sînt la fel,
Rămîi, peste cruntele vieții-ndoieli,
Femeie de taină, nu stea cu inel.

Iubito, să știi dar s-ascunzi tuturor
Că eu în aproape și trist viitor
Simt, iată, că sîngele-mi pică-n decor
Și-i timpul sub nuntă cerească să mor.

Afară frumos e, în noi e urît,
Eu pînă la rana-mi din piept m-am tîrît
Și-o simt ca pe-un ultim izvor doborît,
Beau inima mea. Mă-nnorez și atît.

Rezumat extins la poezia Norul de lacrimi de Adrian Păunescu

„Norul de lacrimi” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu, care explorează tema durerii și a suferinței, prin intermediul imaginii unui nor plin de lacrimi. Poezia începe cu descrierea unui nor care adună lacrimile tuturor oamenilor care suferă, care plâng și care se îndurerează. Autorul descrie norul ca fiind atât de mare încât acoperă întreaga lume, făcând referire la faptul că durerea este o experiență universală.

Poezia continuă prin sublinierea faptului că acest nor este unul dinamic și se mișcă prin toată lumea, străbate fiecare loc în care există durere și suferință. În acest fel, norul adună toate lacrimile care sunt vărsate pe pământ și le înalță spre cer, către lumea divină, sugerând că suferința oamenilor este văzută și auzită în ceruri.

Autorul continuă prin a sublinia faptul că acest nor de lacrimi poate fi și un mijloc prin care oamenii pot comunica durerea lor, un mijloc prin care își pot exprima sentimentele și pot fi auziți. El sugerează că atunci când lacrimile noastre se îmbină cu cele ale altora, ele pot forma un fluviu puternic care poate curge și înmuia inima celor care îl privesc.

În ultima parte a poeziei, autorul sugerează că, deși durerea este o experiență universală, ea poate fi și o sursă de înțelegere și de creștere personală. El încurajează cititorii să nu se lase copleșiți de durere și să își găsească puterea interioară de a merge mai departe și de a găsi sensul în viață.

În concluzie, „Norul de lacrimi” este o poezie profundă și emoționantă, care explorează tema durerii și a suferinței prin intermediul unei imagini poetice puternice. Autorul reușește să transmită un mesaj puternic despre importanța comunicării și a înțelegerii durerei și despre puterea interioară de a depăși momentele dificile din viață.