Ninge-a România Mare de Adrian Păunescu

Un fapt interesant despre poezia „Ninge-a România Mare” de Adrian Păunescu este că aceasta a fost scrisă în anul 1989, în perioada Revoluției Române, care a dus la căderea regimului comunist și la începutul unei perioade de schimbări majore în România. Poezia sugerează că ninsoarea este o metaforă pentru schimbările care au loc în societatea românească și pentru curățenia morală care trebuie să aibă loc înaintea unui nou început, ceea ce reflectă dorința de schimbare și speranța pentru un viitor mai bun care existau în acel moment.

De asemenea, poezia a devenit una dintre cele mai cunoscute și apreciate poezii ale lui Adrian Păunescu, fiind considerată o meditație profundă despre schimbare, curățenie morală și speranță. Poezia sugerează că prin schimbarea noastră interioară putem crea un viitor mai bun pentru noi și pentru societatea noastră, ceea ce este o temă importantă în perioada de tranziție de la regimul comunist la o democrație mai liberă și mai deschisă în România.

---

Ninge-a rugăciune și-a înduplecare,
Ninge ca un credit cu dobândă mare,
Ninge ca din rană și ca din seringă,
Din coșmarul lumii a-nceput să ningă.

Ninge în prăpastii, ninge-n ochi și-n cupe,
Și lumina lunii parcă se-ntrerupe,
Ninge cu bandaje, ninge cu canale,
Când ninsoare dârză, când ninsoare moale.

Ninge pas de gâză, ninge tras cu tunul,
Ninge a distanță, Unu minus Unu,
Ninge-a adaptare și a nedreptate,
Ninge harta rece, Romania Mare.

Ninge tot trecutul, pentru și-mpotrivă-ți,
Ninge sinucideri în halou de crivăț,
Ninge nădușeala, când ne este frică,
Vânatorul trage și vânatul pică.

Ninge praf de cretă, rumeguș de rază,
Ninge-n trei provincii ce se-nsingurează.
Troienite lacrimi și, cumplit, bing-bangul,
Viscolindu-și mortul, îi îmbracă ștreangul.

Ninge a zăpadă veche, țurțurie,
Sania se întoarce în copilărie,
Caii altor vremuri fornăie în aburi,
Haina altor vârste urcă în dulapuri.

Ninge în albastru ca în sine însuși,
Dumnezeu când ninge e întreg în plânsu-și.
Un impozit straniu crivățul ne cere,
Ninge sfârc de lampa de la Înviere.

Moș Crăciun pe gheață reînvață mersul,
Ninge sa se vadă bine Universul.
Și, din dealul Crucii până-n dealul Hulii,
Ninge praf de marmuri drumul Albei Iulii.

Alba-i sus în clopot, că se rebotează,
În delir de faclă și-n ninsoare trează,
Cântă Tudor Gheorghe, deșteptând orașul,
El de la Craiova, si, din Cluj, Fărcașu.

Ninge harta veghe, cuie de jăratic,
Ninge-a amintirea craiului carpatic,
Ninge a proiecte și-a îmbărbătare,
Ninge a-nviere: România Mare.

Rezumat extins la poezia Ninge-a România Mare de Adrian Păunescu

„Ninge-a România Mare” este o poezie scrisă de Adrian Păunescu care transmite o imagine a iernii în România și a schimbărilor care au loc în această perioadă a anului. Poezia sugerează că ninsoarea este o metaforă pentru schimbările care au loc în societatea românească și pentru curățenia care se face înaintea unui nou început.

În prima strofă, poetul descrie ninsoarea care acoperă țara și sugerează că aceasta aduce o schimbare a peisajului și o curățenie a orașelor și satelor. El sugerează că ninsoarea este o metaforă pentru schimbarea socială și pentru curățenia morală care trebuie să aibă loc înaintea unui nou început.

În a doua strofă, poetul vorbește despre schimbările care au loc în societatea românească și sugerează că acestea sunt necesare pentru a face față noilor provocări și pentru a avansa. El sugerează că România trebuie să-și recapete încrederea în ea însăși și să-și depășească problemele din trecut pentru a progresa în viitor.

În cea de-a treia strofă, poetul vorbește despre visele și speranțele oamenilor și sugerează că acestea sunt cele care ne motivează să mergem mai departe și să ne îndeplinim obiectivele. El sugerează că ninsoarea care acoperă țara este o metaforă pentru visele și speranțele noastre și că acestea sunt cele care ne ghidează în viață.

În ultima strofă, poetul sugerează că ninsoarea care acoperă țara este o metaforă pentru schimbările care trebuie să aibă loc în societatea românească și pentru curățenia morală care trebuie să aibă loc înaintea unui nou început. El sugerează că ninsoarea ne face să vedem lumea cu alți ochi și ne dă speranța că putem construi un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri.

În concluzie, poezia „Ninge-a România Mare” de Adrian Păunescu este o meditație despre iarnă și despre schimbările care au loc în societatea românească. Poezia sugerează că ninsoarea este o metaforă pentru curățenia morală și pentru schimbarea socială care trebuie să aibă loc înaintea unui nou început. Totodată, poezia sugerează că visele și speranțele noastre sunt cele care ne ghidează în viață și ne dau speranța că putem construi un viitor mai bun pentru noi și pentru copiii noștri.