Ne mor prietenii de Adrian Păunescu

Poezia „Ne mor prietenii” de Adrian Păunescu a fost inspirată de moartea regretatului actor și regizor român Dinu Cocea, care a murit în anul 1999. Păunescu și Cocea erau prieteni apropiați, iar moartea actorului l-a afectat profund pe poet.

Poezia „Ne mor prietenii” a fost scrisă ca un omagiu adus prietenilor care au plecat înainte și un îndemn pentru cei rămași să prețuiască timpul petrecut împreună. Aceasta a fost inclusă în volumul de poezii intitulat „Fenomenul Păunescu” apărut în anul 2001.

De-a lungul timpului, poezia a devenit una dintre cele mai populare creații ale lui Adrian Păunescu și este adesea recitată la funeralii sau alte ceremonii comemorative în România. Versurile sale emoționante și universale au atins corzi sensibile în inimile multor oameni, iar poezia continuă să fie citită și apreciată și astăzi.

---

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,
Chemat la patul tuturor,
Mereu, e de ales: or-or!

Se rupe aţa pe mosor,
Tuşesc segmentele-n motor,
Ne mor prietenii, ne mor
Murim şi noi în moartea lor,
Şi amintirile ne dor,
Ne mor prietenii, ne mor.

Ne mor prietenii, ne mor,
Murim şi noi în moartea lor,
Că-ntârzie îngrozitor,
Într-una, primul ajutor,

Rezumatul poeziei „Ne mor prietenii”

Poezia este scrisă de Adrian Păunescu, unul dintre cei mai cunoscuți poeți români din perioada postbelică. Poemul este o meditație profundă asupra pierderii prietenilor și a trecerii timpului, precum și o evocare a unui trecut îndepărtat și a amintirilor legate de prietenii pierduți.

În poezie, Păunescu vorbește despre cum, în timp ce înaintăm în vârstă, prietenii noștri încep să moară, lăsându-ne cu amintiri și cu un gol în inimă. El sugerează că prietenii sunt o parte esențială a vieții noastre și că, odată pierduți, ei lasă un gol imposibil de umplut.

De asemenea, poetul face referire la propria sa viață și la prietenii pe care i-a pierdut de-a lungul anilor. El vorbește despre cum amintirile legate de acești prieteni rămân încă vii în memoria sa, chiar dacă aceștia nu mai sunt printre noi.

În final, Păunescu concluzionează că, deși ne mor prietenii, amintirile și legăturile de prietenie pe care le-am creat rămân cu noi pentru totdeauna. Deși pierderea prietenilor poate fi dureroasă, amintirile și legăturile de prietenie pot fi o sursă de consolare și de bucurie în timpul vieții.

Poezia este o meditație profundă asupra trecerii timpului și a pierderii prietenilor. Prin imagini puternice și prin evocarea propriilor amintiri, Păunescu sugerează că legăturile de prietenie sunt esențiale în viața noastră și că, chiar dacă prietenii noștri nu mai sunt cu noi, amintirile și legăturile pe care le-am creat cu ei pot fi o sursă de consolare și bucurie.