Un fapt divers interesant despre poezia „1917” de Lucian Blaga este că această poezie face parte din volumul său emblematic intitulat „Lauda Sfinților”, publicat în 1927. Poetul a scris acest volum în perioada în care studia filozofia în Germania, iar influența gândirii filozofice a lui Nietzsche și a lui Martin Heidegger este evidentă în creațiile sale. „1917” este un poem scurt, dar plin de intensitate și simbolism, care reflectă agitația și dezorientarea perioadei Primului Război Mondial și poate fi interpretat ca o reflecție asupra pierderii sensului și a dezechilibrului în lumea vremurilor.
Focul tăcu. E zi de odihnă. Privim din tranșee
rețeaua, livada cu flori, și zdrențele-n sârmă.
Simți Paștile-n liniști. Încă o dată cei zece
tovarăși
stăm într-o groapă, asemenea bărcii fără de
cârmă.
Scumpe făpturi, fluturi mulți, năvălesc din
apus
cu-nalte sclipiri jucăușe, curate.
Trec pe deasupra în pâlcuri, culori salvate
din alt continent, cufundat și răpus.
Mâne bătaia va-ncepe din nou. Fii, inimă –
lemn,
când fiecare-n tăcere se-ntreabă: care pe
munte
cădea-va întâiul? – Când fiecare pe cealaltă
frunte
ar vrea să citească un semn.
Eu singur le zic: Fiți liniștiți! Odată cu zorile
cădea-vor întâi nu oameni, ci florile!
Dedițeii aceștia cu bluze albastre,
păpădii cu coifuri de aur ca ale noastre!
Rezumat extins la poezia 1917 de Lucian Blaga
Poezia „1917” de Lucian Blaga este unul dintre cele mai cunoscute și semnificative poeme ale poetului român. Ea face parte din volumul său „Lauda Sfinților” și explorează teme precum timpul, războiul și schimbarea într-un mod profund simbolic și filozofic.
Poezia începe prin a ilustra un moment specific în timp – anul 1917 – care reprezintă un moment de cotitură în istorie, deoarece coincide cu perioada Primului Război Mondial, un moment de criză și haos în lume. În acest context, Blaga sugerează că „1917” marchează un moment de transformare și căderi, atât în plan istoric, cât și în planul existenței umane.
Poezia explorează ideea că timpul este un element fundamental în viața noastră, dar și că el poate fi perceput diferit în funcție de circumstanțe. În 1917, timpul pare să fie marcat de perturbări și conflicte, iar Blaga folosește imaginea unui ceas care se oprește pentru a ilustra acest aspect. Această oprire a ceasului sugerează o suspendare a normalului, un moment de criză și de neliniște.
Pe lângă aspectele legate de timp, poezia „1917” pune accentul și pe ideea de schimbare și destrămarea valorilor tradiționale. Poetul sugerează că „1917” reprezintă o „furtună în zidirea de-o veac,” semnificând că ordinea veche a lumii se destramă și apare o nouă realitate, mai tumultuoasă și mai incertă.
Pentru a sublinia simbolismul său profund, Blaga folosește o limbaj poetic bogat, imagini vizuale puternice și metafore sugestive. În final, poezia „1917” poate fi interpretată ca o meditație asupra efectelor devastatoare ale războiului asupra umanității și asupra ideii că evenimentele istorice pot avea un impact profund asupra percepției noastre asupra timpului și a lumii înconjurătoare.
Informații adiționale despre poeziile de Lucian Blaga
Vezi aici toate lista la toate poeziile lui Lucian Blaga pe povesti-online.com. Citește mai mult despre Lucian Blaga pe Wikipedia.
A debutat în ziarele arădene Tribuna, cu poezia Pe țărm (1910), și în ziarul Românul (sub semnătura Ion Albu), cu studiul Reflecții asupra intuiției lui Bergson (1914). După moartea tatălui, familia se mută la Sebeș în 1909.
